Sun Challenge Văcăreşti. Se prelungesc înscrierile
Sun Plaza prelungeste înscrierile până pe 21 septembrie la prima ediţie a Sun Challenge Văcăreşti, primul cros organizat pentru conservarea ţestoasei de apă din Parcul Natural Văcăreşti, pentru a oferi posibilitatea de înscriere tuturor pasionaţilor de alergare.
Competiţia de alergare se desfăşoară pe 29 septembrie iar înscrierile sunt deschise oficial pe www.sun-plaza.ro/sunchallenge.
Premii consistente
Principalul obiectiv al evenimentului este acela de a strânge fonduri pentru conservarea ţestoasei de apă (Emys orbicularis), specie periclitată. Sunt deschise pentru înscrieri ambele distanţe de concurs, 10,4 km şi 15,6 km; participanţii vor alerga pe dig, înconjurând parcul de două, respectiv de trei ori.
Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare cursă şi categorie de vârstă, precum şi locurile 1, 2, 3, general open, masculin şi feminin, atât de la proba de 10,4 km, cât si la cea de 15,6 km. Câştigătorii vor avea parte de premii în valoare de 500 lei până la 1900 lei, în produse şi vouchere.
Iniţiativa Sun Plaza este gândită pentru a susţine programele de protecţie şi de conservare derulate de către Administraţia Parcului Natural Văcăreşti şi nu este prima acţiune de colectare de fonduri a centrului comercial menită să contribuie la activitatea singurului parc natural situat într-un spaţiu urban din România.
Sprijin pentru Parcul Natural Văcăreşti
Sun Plaza, iniţiatorul proiectului, va susţine costurile de organizare a evenimentului şi suma strânsă din taxele de înscriere ale participanţilor va fi direcţionată integral către Administraţia Parcului Natural Văcăreşti.
Informaţii utile pentru participare:
Data: 29 septembrie, ora 8.00
Start: Esplanada Nord, Sun Plaza.
Nu se fac înscrieri, plăţi sau ridicarea kiturilor de participare în ziua evenimentului
Taxa de înscriere este de 100 lei iar plata se face prin transfer bancar, în contul Asociaţiei Club Sportiv Adrenallina Media, deschis la UniCredit Bank, RO80BACX0000001448179001, cu menţiunea "TAXA CONCURS".
Partenerul de organizare a competiţiei este Asociaţia Club Sportiv Adrenallina Media.
Sponsorii evenimentului sunt: Andu, Acer, Bebe Tei, Cora, Decimas, Douglas, Epson, Gloria Jean’s Coffees, Hervis, Isostar, Librarium, Marty Restaurants, Men’s Cave, Nomasvello, Serioux, Yves Rocher.