Tradiţii de Sfânta Cuvioasă Parascheva

14 octombrie 2016   Spiritualitate

Pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. Cinstită cu mare evlavie în Moldova, a cărei ocrotitoare este, sfânta duce ruga credincioşilor către Dumnezeu.

Moaştele Sfintei Parascheva se află la Iaşi de peste 370 de ani şi au fost aduse de domnitorul Vasile Lupu. Iniţial,racla a fost aşezată în Biserica Trei Ierarhi,dar în 1888,după slujba de vecernie,a pornit un incendiu. Numai moaştele au rămas neatinse de flăcări. Începând cu anul 1889,acestea au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Tradiţii din popor

·         În această zi,dacă vrei să nu te doară ochii şi capul,evită să faci munci gospodăreşti,cum ar fi călcatul,cusutul,gătitul.

·         Un alt obicei important – de altfel întâlnit şi cu prilejul altor sărbători religioase – este acela de a nu se oferi pomană legume şi fructe cu cruce.De asemenea,în această zi nu se mănâncă usturoi,castraveţi,nuci,prune sau pepeni,alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. În schimb,se poate împărţi must şi vin nou,pâine sau lipie. 

·         Sfânta Parascheva ocroteşte femeile însărcinate,rugându-se pentru ele lui Dumnezeu. De aceea,dacă vei fi mămică,este bine să împarţi bucate unor copii săraci. Vei avea astfel parte de o naştere fără dureri.

·         Potrivit tradiţiei din popor,aşa cum va fi ziua de 14 octombrie,la fel va fi şi de Sfântul Dumitru,pe 26 octombrie,cât şi în zilele de prăznuire a celorlalte sărbători de peste an. Dacă frunzele copacilor îngălbenesc şi cad repede înseamnă că anul care urmează va fi îmbelşugat.

·         La 14 octombrie,ciobanii nu trebuie sa cioplească nimic,ca să nu le iasă mieii tărcaţi. De-acum,oile se pregătesc de  iernat,ciobanii şi văcarii încheie sorocul,îşi iau ce li se cuvine şi se fac noi înţelegeri pentru anul care vine. Prin ţară se organizează iarmaroace de toamnă,unde se vând produsele obţinute din oierit. 

Ştiai că… veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt schimbate de cinci ori pe an,iar apoi sunt dăruite unor biserici cu hramul Sfintei Parascheva? La acest ritual sacru participă doar câţiva preoţi ai Mitropoliei. Feţele bisericeşti spun că Sfânta Parascheva mai poartă nişte veşminte care nu se scot niciodată. Acestea au un sigiliu pe care ar fi înscris blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam:„Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva“.

Mai multe