Tradiţiile şi superstiţiile legate de Noaptea Sfântului Andrei

25 noiembrie 2019   Spiritualitate

Considerat ocrotitorul României, el propovăduind Evanghelia pe meleagurile noastre, Sfântul Apostol Andrei este prăznuit de creştinii din Biserica Ortodoxă pe data de 30 noiembrie.

 Tradiţiile şi superstiţiile legate de Noaptea Sfântului Andrei – Sfântul Andrei, primul mărturisitor al lui Iisus Hristos

Născut la Betsaida, pe malul Mării Galileii, fiul lui Iona şi fratele lui Simon (viitorul Apostol Petru), Andrei poartă nume grecesc – andros, însemnând bărbat, vitez. Atât Andrei, cât şi fratele şi tatăl său erau pescari. Înainte de a sluji pentru a propovădui cuvântul Domnului Iisus Hristos şi de a deveni Apostoli, Andrei  şi Simon au fost ucenici al Sfântului Ioan Botezătorul. La o zi distanţă de Botezul Domnului în Iordan , la care cei doi ucenici asistă, Andrei îl vede pe Ioan cum arată cu degetul spre Hristos şi zice „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“. Cei doi ucenici se iau după Iisus, care-i întreabă:„Ce căutaţi?“Aceştia îi răspund cu o întrebare:„Învăţătorule, unde locuieşti?“.„Veniţi şi veţi vedea!“. Andrei şi Ioan îl însoţesc pe Iisus până la locuinţa Sa şi rămân acolo peste noapte. Întors acasă, Andrei îl anunţă pe fratele său:„L-am găsit pe Mesia“. După Ioan Botezătorul, Andrei este primul om care îl mărturiseşte pe Iisus ca Mântuitor.Şi primul care intră în rândul Apostolilor.

Conform scrierilor bisericesti, după Înviere, Andrei merge în pelerinaje în Bizanţia, Tracia, Macedonia şi toate ţinuturile de lângă Marea Neagră, de la Dunare şi Sciţia şi până în Crimeia. Din aceste ţinuturi se întoarce în Bizanţia, unde sfârşeşte ca şi mucenic, fiind răstignit lângă Corint, la Patras, unde este aşezat cu capul în jos pe o cruce în forma de X.  Această cruce avea să devină cunoscută drept„Crucea Sfântului Andrei“.

Citeşte şi: Cum să pui grâu la încolţit de Sfântul Andrei şi să-l foloseşti pentru decor

Tradiţiile şi superstiţiile legate de Noaptea Sfântului Andrei – Foarte multe tradiţii şi superstiţii sunt legate de noaptea de Sfântul Andrei.

Se spune că în această seară spiritele ies in lume, lupii vorbesc cu grai omenesc, spunând lucruri înfiorătoare. Iar cei care au nenorocul de a fi atacaţi de aceşti lupi se transformă în vârcolaci.

În noaptea de Sfântul Andrei oamenii se apără de toate cele rele cu ajutorul vrăjilor şi a usturoiului, cu care ung uşi şi ferestre, în casă şi la grajduri. Tot cu usturoi marchează, în cruce, mâinile copiilor.

Fetele care doresc să se mărite obişnuiesc să ascundă sub pernă un fir de busuioc pentru a-şi visa iubitul. În miezul nopţii ele mai pot să întoarcă un ulcior de lut cu gura în jos şi să pună pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi, rostind o incantaţie pentru a cuceri inima iubitului cu care ajung să se mărite.

De Sfântul Andrei se pune grâu la încolţit pentru a afla cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prosperă va fi casa şi familia în anul ce vine. De asemenea, vremea din noaptea de Sfântul Andrei ne va spune cum va fi iarna care urmează. Dacă cerul este senin, iarna care vine va fi una blândă.

Citeşte şi: Când începe Postul Crăciunului 2019 şi ce trebuie să mănânci în această perioadă

Mai multe