Vrei să-ţi remodelezi coapsele? Iată ce să faci!

28 decembrie 2014   Spiritualitate

Cu toate ne dorim să avem o siluetă perfectă, însă de multe ori numărul de kilograme nu ne garantează şi că vom avea un corp bine proporţionat. Iată cum îţi poţi remodela coapsele!

Cât mai mult mers pe jos

Plimbarea este un mod plăcut prin care poţi face exerciţii,fără să te epuizezi. Mersul reduce celulita şi-ţi pune muşchii corpului în mişcare. Deşi alergatul stimulează pierderea în greutate,mersul este ideal celor care doresc să-şi remodeleze mai ales zona mediană a corpului. Este de ajuns să mergi o jumătate de oră pe zi şi rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.

Ridicări de greutăţi

Greutăţile sunt cele care-ţi întăresc muşchii şi le oferă o formă armonioasă,fără să-i scoată prea mult în evidenţă. Aşadar,nu ezita să faci cât mai multe exerciţii cu greutăţi în care să-ţi foloseşti picioarele. De asemenea,stai cât mai dreaptă,întrucât o postură greşită îţi poate influenţa forma coapselor.

Exerciţiile yoga

Se numără printre cele mai recomandate modalităţi prin care poţi dobândi un corp de fotomodel. Începe cu exerciţii uşoare,pentru că deşi aceste exerciţii par simple la prima vedere,ele îţi suprasolicită muşchii,iar dacă nu eşti încălzită şi destul de flexibilă,te poţi accidenta.

Exerciţiu acasă

Îl poţi face în orice moment al zilei. Depărtează-ţi picioarele cât poţi de mult. Întinde mâinile în faţă şi stai cu spatele drept. Lasă-te uşor în jos şi ridică-te. Nu uita să-ţi menţii postura dreaptă. Repetă de cel puţin 20 de ori. Poţi face exerciţiul de mai multe ori pe zi.

Mai multe