Ziua Copilului, pe alte meleaguri. Fetele şi băieţii japonezi, sărbătoriţi separat

1 iunie 2021   Spiritualitate

Multe state ale lumii sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 iunie, conform decretului stabilit în cadrul congresului de la Moscova, ce a avut loc în 1949. Documentul s-a bazat pe decretul semnat la Geneva, în 1915. Există şi ţări care marchează Ziua Universală a Copilului în data de 20 noiembrie.

În lume, printre statele care îi sărbătoresc pe copii în prima zi a verii se numără Albania, Bulgaria, Cehia, China, Cuba, Germania, Polonia, Rusia, Ucraina, Vietnam. Pe de altă parte, sunt şi state care sărbătoresc Ziua Universală a Copilului în data de 20 noiembrie, cum sunt Trinidad şi Tobago, Pakistan, Egipt, Canada, Australia.

În America, două zile ale copiilor

În Statele Unite ale Americii, copiii sunt în centrul atenţiei într-o zi naţională, în fiecare a doua duminică din luna iunie. Aceasta a fost recomandarea Bisericii Episcopale Metodiste, în urma unei conferinţe care a avut loc în anul 1868. Cu toate acestea, în anul 2000, preşedintele Bill Clinton a proclamat ca Ziua Copilului să fie marcată la 8 octombrie, pentru ca apoi, în 2001, preşedintele George W. Bush să stabilească ziua de 3 iunie pentru acest eveniment, iar în anii următori, în prima duminică din iunie. În prezent, Ziua Copilului se sărbătoreşte fie în a doua duminică a lunii iunie, fie pe 8 octombrie.

Fetele şi băieţii japonezi, sărbătoriţi separat

În Japonia, Ziua Copilului este sărbătorită pe 5 mai, după ce a fost declarată sărbătoare naţională în anul 1948. În vremurile antice, copiii erau sărbătoriţi de două ori pe an, în funcţie de gen: fetele, pe 3 martie, iar băieţii, pe 5 mai. Sărbătoarea fetelor era cunoscută şi sub numele de „Festivalul Păpuşilor‟, şi asta, deoarece japonezii îşi împodobesc casele cu seturi de păpuşi tradiţionale din perioada Heian. Cât despre sărbătoarea băieţilor, denumită tradiţional „Tango no Sekku‟, cu acest prilej, niponii înalţă steaguri sub formă de crap şi împodobesc păpuşi-samurai pentru a le asigura băieţilor un viitor bun.

Ştiai că…

… în Venezuela, Ziua Copilului este marcată în a treia duminică din iulie?

… în Thailanda, Ziua Copilului este sărbătorită în a doua sâmbătă din ianuarie?

… în Suedia, 13 mai este Ziua Internaţională a Copilului?

… în Spania, copiii sunt sărbătoriţi în a doua duminică din luna mai, iar ziua se numeşte „Día del Niño‟?

… în Singapore, este oficial Ziua Copilului pe 1 octombrie? Însă, în fiecare an, singaporezii celebrează şi Ziua Tineretului, în prima duminică din iulie.

… în Paraguay, Ziua Copilului este trecută în calendar pe 16 august, ziua bătăliei de la Acosta Ñu, în care 20.000 de militari brazilieni au zdrobit un batalion paraguayan format din 3.500 de copii, în vârstă de şase până la cincisprezece ani?

@shutterstock

Mai multe