Ce este şi care este rolul feminităţii – Primul mit despre feminitate, demontat


Definiţia feminităţii se referă la ansamblul trăsăturilor care constituie caracterul feminin. Ce este, de fapt, feminitatea şi cum a fost ea incorect percepută încă de la relaţia dintre personajele biblice Adam şi Eva?
Când spui feminitate, spui frumos, echilibru, armonie, familie, însă, chiar şi astăzi, mulţi înţeleg să rezoneze cu „femeia este supusă bărbatului‟, „femeia ţine casa‟, „femeia are grijă de copii‟, „femeia nu e făcută să conducă‟. Cu toate acestea, se spune că în spatele unui bărbat puternic, de succes, stă o femeie şi mai puternică.
Povestea transmisă din generaţie în generaţie
Legenda religioasă despre păcatul săvârşit de Adam şi Eva, transmisă din generaţie în generaţie, a dus la perpetuarea ruşinii şi a vinei, consecinţe ale păcatului. „Femeia, despre care ni s-a spus că a fost zămislită din coasta lui Adam, l-a ademenit pe bărbat să muşte din fructul interzis, devenind prima persoană care a păcătuit‟, interpretează analistul comportamental Florin Alexandru. Specialistul precizează că păcatul, în esenţă, este vină, care se manifestă şi prin ruşine. Asta înseamnă că, inconştient, primul lucru care s-a impregnat în memoria colectivă a fost această vină, care a venit în mod direct din această legendă, transmisă până în prezent. La nunţi, chiar şi astăzi, preotul sugerează că femeia trebuie să fie supusă bărbatului, generând acest concept de superior-inferior, adică bărbatul este superior, iar femeia, inferioară.
Egalitatea dintre sexe
În ultimii ani, omenirea este tot mai preocupată de egalitatea dintre femei şi bărbaţi, iar femeile luptă pentru drepturile lor mai abitir ca niciodată. Succesul acestei lupte ar putea fi, însă, riscul de a ajunge la extremă. Adică la superioritate în faţa bărbatului. Soluţia supremă este dată de echilibru, indiferent că vorbim despre lumea hollywodiană, că vorbim despre viaţa de la sat ori de traiul după cutume religioase, care poziţionează ferm femeia în urma bărbatului. Feminismul, generat de nevoia femeilor de libertate şi de auto-descoperire, a ajuns la etapa susţinerii egalitătii de gen, cu promovarea femeii şi afirmarea ei în societate prin toate rolurile.
Feminitatea a fost înţeleasă greşit?
Când vorbim despre feminitate, în mod clar nu vorbim despre superioritate sau de inferioritate, ci de armonie, explică Florin Alexandru. Practic, între doi oameni, bărbat şi femeie, apare armonia, împlinirea, şi datorită feminităţii, pentru că aceasta are rolul de a potenţa armonia în relaţie. Tot feminitatea este responsabilă de emoţii, de intuiţie şi de familie – „există în ADN-ul femeii nevoia de a strânge în jurul familiei rezerve, emoţii, amintiri, relaţii faine şi creează ancore, astfel încât familia să dăinuie, indiferent de situaţie‟, încheie analistul comportamental.
În România, mişcarea feministă s-a dezvoltat mai mult în ultimul deceniu şi mai ales în zona urbană. În mare parte a ţării, însă, mentalitatea construită de generaţii plasează femeia în inferioritate şi mereu la dispoziţia bărbatului, din multe puncte de vedere, inclusiv pe plan sexual.
@shutterstock