Ce presupune scenariul 4 în pandemia de coronavirus din România. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: "Testările vor fi extinse"
Scenariul 4 intră în vigoare odată cu atingerea numărului de 2000 de infectaţi cu Covid-19 la nivel naţional, astfel că urmează să fie adoptat în România în cel mai scurt timp. Ultima raportare făcută de autorităţi pe 30 martie, ora 13, este de 1952 de persoane depistate pozitiv cu coronavirus.
Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, într-o intervenţie la Digi24, ce presupune intrare în acest nou scenariu şi care vor fi schimbările majore la care trebuie să ne aşteptăm.
”Avem un scenariu patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal.
Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (…) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă pentru a putea controla aceste cazuri severe şi critice”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Drama mamei românce care are bebeluşul bolnav de Covid-19
În scenariul 4 testările vor fi extinse la “tot ce înseamnă personalul medical”
El a arătat că pentru faza patru a epidemiei vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus, mai scrie sursa citată.
“Ne apropiem, într-adevăr, de scenariul patru, un scenariu care implică tratarea unor cazuri uşoare şi medii la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus manifestări moderat-severe şi critice. Cele moderat-severe se vor afla în secţiile de boli infecţioase, iar cele critice în secţiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular. Avem, tot în scenariul patru, un moment în care personalul medical asimptomatic, dar pozitiv la coronavirus, va rămâne şi va trata pacienţii infectaţi cu coronavirus, care sunt spitalizaţi. Ne gândim la un scenariu patru în care intervin tocmai aceste unităţi de suport. Dacă în acest moment avem o capacitate de 2.000-2.300 de paturi, odată cu intrarea celor 36 de spitale plus specialiţăţi tip dializă sau alte patologii, care au infecţie coronavirus, vom mai aduce un surplus de 8.000 de paturi”, a spus ministrul Tătaru.
Potrivit acestuia, aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă. Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate.