Cei mai întâlniţi factori care duc la despărţire. Semne că relaţia voastră n-are viaţă lungă

18 iunie 2021   Dragoste și sex

Ne vine sau nu să credem, sunt unele lucruri care au puterea de a prezice dacă relaţia de cuplu va trece testul timpului sau nu.

Un studiu publicat în „Journal of Family Psychology‟ a constatat că motivele pentru care rămânem într-o relaţie se încadrează în patru categorii, unele sănătoase, iar altele mai puţin. Folosind date de la 1.184 de adulţi necăsătoriţi şi în relaţii de lungă durată, cercetătorii au descoperit că aceste categorii sunt: angajamentele interpersonale (sentimente pozitive faţă de partener şi dorinţa de a rămâne împreună), presiunea socială, nevoia materială şi constrângerile personale. Potrivit specialiştilor, cea de-a patra categorie duce cel mai des la despărţire. Iată la ce se referă şi cum se poate manifesta!

Constrângerile personale se manifestă prin suprapunerea nevoilor pe care ambii parteneri le au. Mai exact, se poate întâmpla ca nevoia de libertate a unuia să intre în contradicţie cu nevoia de intimitate a celuilalt. Este normal ca partenerii să fie diferiţi, însă în momentul în care ambii parteneri fac multe compromisuri  de acest gen, pe termen lung, din cauza acestor diferenţe, relaţia este compromisă. Pe lângă aceste aspecte, iată care sunt cei întâlniţi factori care, potrivit specialiştilor, duc la despărţire!

Monotonia

„Chiar şi cuplurile solide pot începe să devină monotone, iar monotonia poate provoca o amorţeală a sentimentelor‟, a declarat Chris Kraft, psiholog şi expert în relaţii, pentru Johns Hopkins Medicine. Kraft îţi recomandă ca în momentele în care apare această stare, să mergi la o plimbare alături de partenerul tău cu bicicleta sau să faceţi orice formă de mişcare, care eliberează endorfine: „Cuplurile sedentare pot începe cu un obicei sănătos, cum ar fi o plimbare obişnuită în aer liber împreună, acest lucru poate ajuta la consolidarea relaţiei şi la îndepărtarea monotoniei, care poate compromite relaţia‟, a completa acesta.

Lipsa aşteptărilor realiste

Kraft avertizează că aşteptările mari cu privire la viaţa sexuală pot duce la despărţire şi pot provoca conflicte. În special, în perioada pandemiei, stresul a fost cât se poate real, lucru care a afectat acest aspect: „Stresul este real, mai ales dacă una dintre persoane are probleme financiare, îşi pierde locul sau muncă sau boala afectează un prieten sau un membru al familiei. Stresul duce la îngrijorări, iar îngrijorarea la lipsa dorinţei sexuale, lucru care poate fi frustrant pentru celălalt partener‟, explică medicul.

Lipsa de socializare

În general, lipsa de socializare cu ceilalţi poate duce la supraîncărcarea partenerului. Potrivit lui Kraft este ideal să rămâi conectat cu alte persoane din afara relaţiei: „Este important ca ambele persoane să rămâne conectate cu familia şi cu prietenii, care pot fi disponibili pentru ei. Acest lucru poate ajuta relaţia şi nu îl va obosi pe partener cu toate probleme, socializarea cu ceilalţi fiind esenţială pentru un cuplu. Cu cât obosim mai mult partenerul cu problemele noastre, cu atât există pericolul ca relaţia să se încheie‟, a completat specialistul.

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe