Cele 7 trăsături pe care le au în comun optimiştii. De ce e bine să vezi partea plină a paharului

25 noiembrie 2020   Dragoste și sex

Când vine vorba despre optimism versus pesimism, atât realitatea, cât şi ştiinţa confirmă că persoanele optimiste sunt mai câştigate. Pe de o parte, optimiştii văd partea frumoasă a lucrurilor, iar pe de altă parte, că binele adesea învinge răul.

Cercetările ştiinţifice, însă, sugerează că pesimiştii, spre deosebire de optimişti, sunt cei care trăiesc mai mult, pentru că sunt mai precauţi şi nu-şi asumă riscuri stupide, aşa cum fac optimiştii, amatori de aventuri şi de distracţie. Dacă se presupune că pot trăi mai mult, nu înseamnă că pesimiştii sunt şi mai fericiţi. Însă nici că optimiştii nu se lasă, din când în când, copleşiţi de gânduri negre. Cu toate acestea, cei mai mulţi optimişti au câteva trăsături în comun, potrivit psihologului Charles S. Carver.

Se adaptează din mers

Atitudinea plină de speranţă a optimiştilor îi ajută să fie perseverenţi şi să facă faţă dificultăţilor, pentru că au siguranţa că lucrurile se vor aşeza, se vor rezolva în timp. De asemenea, persoanele optimiste se adaptează mai uşor situaţiilor noi, astfel că, atunci când ceva nu funcţionează, ele încearcă să găsească alte soluţii.

Fac mişcare

Optimiştii sunt proactivi şi se implică în acţiunile care promovează sănătatea şi starea de bine; sportul este unul dintre factorii care stimulează creşterea nivelului de serotonină (hormonul fericirii).

Nu ţin ranchiună

Există dovezi potrivit cărora optimiştii sunt mai iertători, susţine Carver, adăugând că persoanele optimiste tind să vadă în orice partea bună a lucrurilor. „De exemplu, în loc să ia lucrurile personal, optimiştii caută posibilele cauze ale comportamentului jignitor, pentru ca apoi să vadă imaginea de ansamblu‟, este de părere psihologul.

Nu fac obsesii

Optimiştii se concentrează mai puţin pe modele de gândire neproductive. Pe de altă parte, studiile sugerează că oamenii cu viziune optimistă asupra vieţii au aşteptări pozitive, care pot contribui la bunăstarea emoţională.

Nu sunt aşa de stresaţi

Studiile arată, de asemenea, că optimiştii au niveluri mai scăzute ale hormonului stresului, şi asta pentru că aceştia au tendinţa să se îngrijoreze mai puţin.

Dorm mai bine

Lipsa de griji se poate traduce prin faptul că optimiştii nu stau treji toată noaptea să despice firul în patru. Poate aşa se explică de ce insomniacii sunt mai puţin optimişti comparativ cu persoanele care dorm şapte-opt ore pe noapte.

Sunt recunoscători

Tot din studiile ştiinţifice a reieşit că dispoziţia unei persoane de a exprima sentimente de recunoştiinţă şi apreciere este legată, cum altfel?!, de optimism. Atitudinea optimiştilor de a vedea partea plină a paharului îi face să aprecieze mai mult ceea ce au.

@shutterstock  

Mai multe