Cine a fost adevăratul Lawrence al Arabiei. A avut un destin impresionant

25 ianuarie 2021   Dragoste și sex

Arheolog, etnolog, aventurier, consilier militar şi diplomatic, Thomas Edward Lawrence – adevăratul Lawrence al Arabiei - şi-a câştigat notorietatea prin implicarea sa în apărarea cauzei arabe în faţa otomanilor.

Când spunem Lawrence al Arabiei ne vine în minte imaginea lui Peter OʼToole. Acest personaj interesant a fost inspirat de viaţa lui Thomas Edward Lawrence, ofiţer al armatei britanice, care s-a remarcat prin fapte de vitejie.  

Thomas Edward Lawrence s-a născut pe 15 sau 16 august 1888 în afara căsătoriei, tatăl său fiind Thomas Robert Chapman, nobil irlandez. A primit o educaţie strictă, fiind fascinat în adolescenţă de aventurile cavalerilor Evului Mediu. A studiat la Colegiul Jesus din Oxford, fiind pasionat de istorie. În 1909, Lawrence a ajuns în Beirut, după care va vizita localităţi încărcate de istorie, printre acestea Sidon, Nazaret şi Haifa. A fost impresionat şi fascinat de lumea arabă. A revenit în Orientul Mijlociu în anul 1911, ca membru al echipei arheologice a profesorului său, David George Hoghart. A făcut cercetări în situri de renume, precum Karkemiş, fost oraş-stat în Siria Antică. Între timp, a învăţat limba arabă. Mai mult, a început să poarte şi veşminte arabe. În contextul de dinaintea Primului Război Mondial, Lawrence a legat strânse relaţii cu personalităţi influente din lumea arabă.  

În momentul declanşării Primului Război Mondial a fost contactat de serviciile de informaţii militare britanice din Cairo, activând în cadrul Departamentului Arab. A participat la revoltele arabe contra ocupaţiei otomane. Lawrence s-a împrietenit cu Emirul Faisal, fiul lui Hussein, conducătorul al regiunii Hidjaz. Faisal căuta pe atunci orice posibilitate de a elibera lumea arabă de dominaţia otomană. Lawrence a fost însă capturat de turci, care l-au supus unor abuzuri greu de îndurat. După ce a reuşit să scape, şi-a concentrat toate eforturile în lupta contra turcilor. În vara anului 1917, s-a aflat în fruntea trupelor arabe în deşert, scopul lui fiind distragerea turcilor de la acţiunile britanicilor în Siria şi Palestina. În 1918, a condus o misiune contra turcilor în Tafilah. A fost numit Lawrence al Arabiei, câştigând atât respectul celor pentru care a luptat, cât şi al britanicilor.

După terminarea războiului, pentru a apăra în continuare cauza arabilor, a participat alături de Faisal la Conferinţa de la Versailles (1919).  

Pentru o scurtă perioadă, Lawrence a lucrat pentru Winston Churchill, fiind consilierul acestuia pe probleme arabe. Cei doi au rămas în relaţii bune.

A folosit nume false

Dezamăgit de modul în care au fost trataţi arabii, T.E. Lawrence s-a retras la Oxford pentru a scrie cartea „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii”. Cel care a contribuit, în mare măsură, la popularizarea poveştii sale a fost jurnalistul american Lowell Thomas, care l-a însoţit în teritoriile arabe. Reportajul lui Thomas a avut un succes răsunător la public. Asaltat de jurnalişti, Lawrence a fost nevoit să se ascundă. În încercarea de a scăpa de celebritate, s-a înscris în Royal Air Force cu numele J.M. Ross, fiind însă deconspirat. S-a înscris în Royal Tank Corps tot sub un nume fals. S-a întors în aviaţie, după care a făcut serviciul militar în India, revenind apoi în Anglia.

A murit într-un accident de motocicletă

Motociclist înflăcărat, Lawrence a avut şapte motociclete diferite Brough Superiors numite „motociclete Rolls Royce”. În ziua de 13 mai 1935, a mers cu viteză prin spaţiul rural englezesc pe motocicleta sa Brough Superior SS100. A zărit brusc doi băieţi pe biciclete pe drumul îngust de ţară şi a încercat să îi ocolească. Ofiţerul a agăţat una dintre biciclete şi a fost aruncat înainte peste ghidon. Nu şi-a mai revenit din masivele leziuni la creier şi s-a stins din viaţă la 46 de ani pe 19 mai 1935. Au rămas în urma lui mitul, care a fascinat şi continuă să impresioneze.

Mai multe