Cum recunoşti persoanele cu personalitate pasiv-agresivă: reperează oamenii pregătiţi oricând de atac

23 noiembrie 2020   Dragoste și sex

Personalitatea pasiv-agresivă poate fi uşor de detectat, atunci când ştii după ce semnale să te uiţi. Negativitate, neasumare, pasivitate şi o stare permanentă de a căuta vinovaţi – cam aşa s-ar caracteriza pe scurt persoanele pasiv-agresive.

Multe persoane pot fi pasiv-agresive din punctul de vedere al tonului său al exprimării. Însă, de multe ori, acest fel de a fi este ales ca mod de viaţă de oamenii imaturi. Iată câteva semne să recunoşti un pasiv-agresiv:

Nu te poţi înţelege cu el

Este atât de greu să gestionezi oamenii care se manifestă în această manieră, încât specialiştii compară interacţiunea cu ei cu a te da cu capul de pereţi. Nu ajungi la niciun rezultat. În schimb, rămâi cu o durere de cap, cu frustrare şi lipsă de energie. Pentru că, adesea, aceştia nu te ascultă când vorbeşti, evită subiectul real, dezgroapă trecutul său schimbă total subiectul discuţiei, aşa încât să nu poată fi traşi la răspundere.

În preajma lor te simţi inconfortabil

Dacă simţi că nu poţi sta prea mult lângă oamenii pasiv-agresivi, intuiţia ta este bună. Aceştia emană ostilitate şi furie fără un scop anume. Dacă fac parte din anturajul tău, ia în calcul că te vor împiedica să evoluezi, te vor secătui de energie. Vei simţi sentimentele lor bine ţinute pe dedesubt şi asta te va epuiza.

Evită să îşi asume responsabilităţi

Oamenii cu personalitate pasiv-agresivă obişnuiesc să dea vina mereu pe cei din jur şi nu îşi vor asuma responsabilitatea pentru nimic. Chiar şi când este clar vina lui, acesta găsi o scuză sau va găsi pe cine să dea vina. În plus, cei mai mulţi sunt recunoscuţi pentru atitudinea lor negativă şi pesimistă.

Se plâng des că nu sunt apreciaţi

Oamenii pasiv-agresivi nu sunt niciodată mulţumiţi de felul în care sunt recompensaţi, nici ca apreciere, nici financiar la locul de muncă. Iar când încetezi să le mulţumeşti pentru ce fac, îţi vor spune că eşti nerecunoscător. Din punctul lor de vedere, ei cred că merită toată aprecierea, care nu este niciodată suficientă.

Te contrazic de dragul de a te contrazice

Cei care au o astfel de personalitate, sunt frecvent nemulţumiţi, dar nu îndrăznesc de fiecare dată să ia atitudine. Tot ce pot să facă este să se răzbune prin a combate ce aud. De acord sau nu, ei preferă să contrazică, de dragul de a menţine atenţia asupra lor şi de a se poziţiona în superioritate. De obicei, nu vor să audă ce opinii ai sau ce gândeşti, pentru că ei sunt siguri de ce ştiu şi nu vor lăsa pe nimeni să îi convingă de ceva. Orice vei face, este dificil să le schimbi părerile. În caz că nu ştii, acest gen de oameni păstrează ranchiună sau resentimente pe termen lung.

@shutterstock

Mai multe