De ce unele vaccinuri sunt eficiente toată viaţa, iar vaccinurile anti-COVID-19 nu sunt?

9 decembrie 2021   Dragoste și sex

Cercetătorii au scos la iveală pragul de protecţie pentru alte vaccinuri, însă asupra celor împotriva COVID-19 planează încă misterul. De ce nu durează mai mult protecţia oferită de vaccinurile împotriva acestui virus?

Injecţiile împotriva rujeolei sunt eficiente pe viaţă, imunizările împotriva varicelei protejează timp de 10 până la 20 de ani, iar cele împotriva tetanosului durează un deceniu sau mai mult. În cazul vaccinurilor anti-COVID-19, eficienţa imunizării nu depăşeşte şase luni.

Scopul unui vaccin este să ofere protecţia oferită de infecţia pe cale naturală, dar fără riscul de a face boala într-o formă severă sau de a deceda. „Un vaccin foarte bun face ca cineva să nu se infecteze chiar dacă este expus la virus‟, a spus Rustom Antia, profesor de biologie la Universitatea Emory, unde se studiază răspunsurile imune. „Dar nu toate vaccinurile sunt ideale‟.

Cum se stabileşte pragul de protecţie

Cele trei niveluri de apărare, a continuat el, includ protecţie deplină împotriva infecţiei şi a transmiterii, protecţie împotriva bolilor grave şi a transmiterii sau protecţie numai împotriva bolilor grave. Eficacitatea depinde de amploarea răspunsului imun pe care îl induce un vaccin, de cât de repede se descompun anticorpii rezultaţi, depinde de cazurile în care virusul sau bacteriile tind să producă mutaţii şi de locul infecţiei. Pragul de protecţie este nivelul de imunitate, suficient pentru a preveni îmbolnăvirea. Pentru fiecare virus, pragul este diferit; variază chiar şi modul în care este determinat.

Vacinul antitetanos, obţinut prin sacrificiu

„Practic, este vorba despre niveluri de anticorpi sau anticorpi neutralizanţi pe mililitru de sânge‟, a declarat Mark Slifka, profesor la Universitatea din Oregon Health&Science. (Celulele-T contribuie, de asemenea, la protecţie, dar anticorpii sunt mai uşor de măsurat.) Un prag de 0,01 unităţi pe mililitru a fost confirmat pentru tetanos în 1942, când un grup cercetători germani s-a expus intenţionat la toxină, pentru a testa rezultatele studiilor anterioare pe animale.

„Unul dintre ei şi-a administrat două doze letale de tetanos în coapsă şi a monitorizat eficienţa injecţiilor‟, a spus dr. Slifka. „Coautorul său a făcut trei doze letale‟. Nici unul nu s-a îmbolnăvit.

În 1985 s-a stabilit pragul de protecţie împotriva rujeolei

Un prag de protecţie pentru rujeolă a fost fixat în 1985, după ce un întreg cămin din cadrul unei facultăţi a fost expus bolii la scurt timp după o recoltare de sânge. Cercetătorii au verificat concentraţiile de anticorpi în donaţiile de sânge ale studenţilor şi au identificat 0,02 unităţi internaţionale pe mililitru, ca fiind nivelul necesar pentru prevenirea infecţiei.

Cu aceste boli, amploarea răspunsului la vaccinuri combinată cu ratele de degradare a anticorpilor produc răspunsuri imune durabile: anticorpii rujeolici se degradează lent. Anticorpii antitetanici se degradează mai repede, dar vaccinul determină organismul să producă mult mai mult decât are nevoie, compensând declinul. „Suntem norocoşi cu tetanosul, difteria, rujeola şi vaccinia‟, a spus dr. Slifka. „Am identificat care este pragul de protecţie. Urmărind scăderea anticorpilor în timp şi, cunoscând pragul de protecţie, am putut calcula durabilitatea protecţiei. În cazul COVID-19, nu ştim‟. Din punct de vedere istoric, cele mai eficiente vaccinuri au folosit virusuri replicatori, care în esenţă provoacă imunitate pe tot parcursul vieţii.

Vaccinurile cu ARN messager nu conţin virus!

Vaccinurile împotriva rujeolei şi varicelei, de exemplu, folosesc virusuri replicatori. Vaccinurile care nu au la bază virusuri replicatori şi vaccinurile pe bază de proteine (cum ar fi cel pentru tetanos) nu durează atât de mult, dar eficacitatea lor poate fi îmbunătăţită prin adăugarea unui adjuvant – o substanţă care sporeşte amploarea răspunsului. Vaccinurile împotriva tetanosului şi a hepatitei A utilizează un adjuvant.

Vaccinurile Johnson&Johnson şi AstraZeneca împotriva COVID-19 utilizează adenovirus, care nu se multiplică şi nu conţin adjuvant. Vaccinurile Pfizer şi Moderna anti-COVID-19, pe bază de ARN messenger, funcţionează diferit şi nu conţin niciun virus.

De ce e greu de controlat virusul care produce COVID-19

În continuare, virusurile şi bacteriile care se multiplică şi produc mutaţii pentru a scăpa de răspunsul imun al organismului sunt mai greu de controlat. Rujeola, oreionul, rubeola şi varicela cu greu produc mutaţii, însă în cazul SARS-CoV-2, s-au găsit cel puţin opt variante ale infecţiei, potrivit British Medical Journal.

Asta „îngreunează funcţionarea vaccinului‟, conchide dr. Slifka, pentru că trebuie „urmărite mai multe ţinte de-a lungul timpului. Gripa suferă, de asemenea, mutaţii. Cu gripa,ne-am adaptat făcând în fiecare an un nou vaccin antigripal, care să se potrivească cât mai bine cu noua tulpină de gripă.‟

@shutterstock

Mai multe