Ianuarie, luna în care se produc cele mai multe divorţuri şi despărţiri. Care este explicaţia

5 ianuarie 2022   Dragoste și sex

Prima lună a anului este cunoscută în întreaga lume drept „luna începuturilor‟, însă, potrivit specialiştilor, putem spune că poate fi considerată şi „luna sfârşiturilor‟. Asta pentru că în ianuarie se produc cele mai multe divorţuri şi despărţiri, decât în oricare altă lună a anului. Care este explicaţia?

Deşi mulţi iubesc această perioadă a anului, luna ianuarie vine la pachet cu o mulţime de evenimente, mai puţin fericite pentru omenire. De pildă, a treia zi de luni a lui ianuarie este denumită „Blue Monday‟ („Lunea Întunecată‟), cea mai tristă zi din an, când oamenii se întorc după vacanţă la serviciu sau la şcoală. Totodată, de ani de zile, luna ianuarie a fost numită neoficial şi „Luna Divorţurilor‟. Încă o dată explicaţia pentru care se produc cele mai multe despărţiri se rezumă la ideea sărbătorilor.

De ce mulţi divorţează în luna ianuarie?

Potrivit Reader’s Digest, în ciuda neînţelegerilor, oamenii nu îşi doresc să divorţeze în timpul sărbătorilor de iarnă. În special cuplurile cu copii îşi propun să rămână împreună în perioada Sărbătorilor, până la sfârşitul anului, astfel încât familia lor să poată petrece o ultimă vacanţă împreună, înainte de a se despărţi.

Potrivit avocatului Russell I. Marnell, sărbătorile de iarnă duc la o creştere a divorţurilor în luna ianuarie, din mai multe motive: „Nivelul de stres din timpul sărbătorilor de iarnă se dublează din cauza stresului pe care relaţia deja îl conferă şi, acestor cupluri, le este greu să facă faţă cu brio ambelor situaţii. Mulţi oameni iau noi hotărâri de Anul Nou, iar printre aceste hotărâri poate fi şi încheierea unei căsnicii deja toxică‟, a punctat el pentru Reader’s Digest.

Alţii pot fi absorbiţi de spiritul sărbătorilor şi de emoţiile de Anul Nou, încât încearcă să salveze relaţia. Dar odată ce bate ceasul la miezul nopţii, pe 1 ianuarie, problemele din viaţa reală încep să se rezolve la tribunal: „Unii încearcă să rămână împreună, dar când revin la viaţa normală se despart. Un alt motiv pentru care oamenii divorţează în luna ianuarie poate fi reprezentat şi de problemele fiscale‟.

Citeşte şi: S-au răzbunat ca nimeni alţii! Prin ce metode ingenioase au fost pedepsiţi partenerii infideli

Divorţurile din luna ianuarie nu reprezintă un mit. Universitatea din Washington a făcut un studiu care arată că numărul mare de divorţuri din luna martie, sunt cele iniţiate în luna ianuarie. Acest lucru se datorează decalajului de câteva luni de la prima întâlnire cu avocatul şi depunerea în istanţă a documentelor legale până la începerea acţiunii de divorţ.

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe