Perfecţionismul - între calitate şi defect

1 martie 2019   Dragoste și sex

Când eşti perfecţionistă, aşteptările tale sunt şi ele la cote înalte. Consideri că oamenii ar trebui să acţioneze la fel de minuţios ca tine. Descoperi, nu foarte târziu, faptul că cei care te înconjoară tratează lucrurile superficial. Şi în viaţa personală, şi în cea profesională, oamenii se mulţumesc să bifeze rapid sarcinile şi obligaţiile care le revin. Tu n-ai putea fi niciodată aşa! De aceea, ai decepţii la tot pasul.

Învaţă să fii realistă

Ştiai că viaţa este plină de surprize, iar oamenii au şi mai multe surprize de oferit. De multe ori, nu tocmai plăcute. Nu-ţi schimba firea, rămâi autentică, dar învaţă să fii realistă. Chiar şi când ai fi tentată să te laşi purtată pe aripile entuziasmului, păstrează undeva, într-un cotlon interior, o anumită reticenţă. Nu renunţa la idealuri, dar adu-le mereu în contextul realităţii care te înconjoară. Indiferent de ceea ce oferi tu, obişnuieşte-te cu gândul că ceea ce poţi primi în schimb stă mereu sub semnul întrebării. Dacă încerci să fii realistă, vei învăţa să mergi înainte făcând lucrurile aşa cum îţi doreşti, dar să te doară sau să te mire prea tare reacţiile celor din jur.

Implică-te în funcţie de împrejurări

Este extrem de important să te implici în ceea ce faci, însă trebuie să ştii cât şi în ce situaţii merită să te implici 100 %. Sunt împrejurări care merită întreaga ta atenţie, dar şi situaţii în care este mai bine să stai pe margine. Învaţă să evaluezi contextul şi să faci alegerea potrivită. Începe prin a te cunoaşte mai bine, apoi încearcă să-i cunoşti pe cei de lângă tine. Analizează punctual fiecare caz în parte, evaluează riscurile şi acţionează în cunoştinţă de cauză. În acest fel, eventualele deziluzii nu te vor lua pe nepregătite.

Ai voie să greşeşti

Nu te teme de greşeli. Trebuie să facă parte din viaţa ta, pentru a putea învăţa din ele. Cea mai importantă lecţie pe care o înveţi din greşeli are legătură directă cu tine. Este lecţia în care te cunoşti pe tine, în care descoperi cum să faci lucrurile mai bine, data viitoare. Trebuie să fii mai puţin dură cu tine însăţi şi să ştii că e permis să oboseşti, să iei o pauză, să reflectezi.

Nu poţi mulţumi pe toată lumea

Fiind perfecţionistă, ai tendinţa să mulţumeşti pe toată lumea. De fapt, a devenit chiar un scop pentru tine dorinţa de a face totul pentru cei din jur. De cele mai multe ori, mergi până în pânzele albe pentru cei dragi, fără ca ei să te aprecieze sau să fie recunoscători. Trebuie să ştii că nu stă în puterea ta să aranjezi destinele celor dragi. Fiecare are viaţa lui, fiecare este resposabil pentru propriile decizii, fiecare are, ca şi tine, dreptul de a face greşeli şi de învăţa din ele. E lăudabil să-ţi oferi ajutorul, dar trebuie să existe o limită în bunătatea ta. Cei din jur o pot percepe altfel şi pot profita de ea. Acceptă faptul că nu poţi mulţumi pe toată lumea şi că, singura persoană pe care trebuie să o mulţumeşti mereu eşti chiar tu.

Mai multe