„Pot să mă infectez de 2 ori cu Omicron?‟ Răspunsul medicilor este foarte clar
Se preconizează că o mare parte din populaţie va intra în contact cu varianta Omicron a coronavirusului, însă este posibil ca o persoană să se infecteze de două ori?
În prezent, în plin val 5 al pandemiei, ne confruntăm cu o creştere a cazurilor de COVID-19. Oficialii avertizează că sunt şanse mari ca toată lumea să fie expusă la Omicron, la un moment dat, din cauza răspândirii sale accelerate, în întreaga lume. Dar cât este de probabil să te infectezi de două ori cu Omicron? Iată ce spun medicii acum!
Centrele pentru Control şi Prevenirea Bolilor (CDC) spun că unele reinfecţii cu COVID-19 „sunt de aşteptat‟. Persoanele care sunt vaccinate, ar trebui să fie protejate timp de 6 luni, însă acest lucru depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: starea sistemului imunitar şi gradul de protecţie împotriva coronavirusului. De fapt, cercetări recente de la Imperial College London au descoperit că riscul de reinfectare, cu Omicron, este de 5,4 ori mai mare, decât era cu Delta, tulpina anterioară dominantă de COVID-19.
Poţi să te infectezi de două ori cu Omicron?
„Da, poţi obţine Omicron de două ori‟, spune Stanley Weiss, profesor la „Rutgers New Jersey Medical School‟. El îşi justifică răspunsul, spunând că în Africa de Sud, unde a apărut prima dată Omicron, multe persoane s-au reinfectat cu acestă tulpină. „Omicron este o tulpină foarte contagioasă şi nu oferă un grad de protecţie extraordinar‟, punctează Dr. Weiss.
Citeşte şi: Greşeli care pot duce rapid la infectarea cu Omicron. Evită-le, înainte să fie prea târziu!
Citeşte şi: Un vaccin unic anual împotriva COVID-19 şi gripei! Va face faţă viitoarelor mutaţii?
Timpul este, de asemenea, un factor important: „Cu cât intervalul de la ultima infecţie este mai lung, cu atât aveţi mai puţină protecţie. Timpul face diferenţa‟, subliniază specialistul, pentru „Prevention‟. De asemenea, vaccinul rămâne soluţia de bază pentru protecţia faţă de Omicron: „Oamenii trebuie să se vaccineze! Dacă te vei vaccina, vei ajunge la un nivel foarte ridicat de anticorpi‟, îndeamnă medicul.
Sursă foto: Shutterstock