5 beneficii ale sexului din timpul zilei
Se spune că sexul este cheia unei vieţi lungi şi sănătoase! Şi pe bună dreptate, căci ultimele studii au găsit beneficii nenumărate în privinţa sănătăţii. Altfel spus, cu cât faci mai des sex, cu atât te vei simţi mai bine. Atenţie, însă! Dacă eşti obişnuită să faci dragoste în timpul nopţii, ar cam trebui să îţi schimbi programul. Află mai jos de ce!
Te ajută să respiri mai bine
Sexul este un antihistaminic natural, care ajută la combaterea febrei şi la reducerea simptomelor provocate de astm. Unde mai pui că dacă ai probleme cu respiraţia din pricina alergiilor, o partidă de sex dimineaţa îţi poate uşura procesul de inspiraţie şi expiraţie pe tot parcursul zilei, dar şi al nopţii.
Arăţi mai tânără
O viaţă sexuală activă în timpul zilei este cheia unui aspect tânăr al tenului şi a unui păr strălucitor, potrivit unui studiu efectuat de un spital din Scoţia. Persoanele cercetate aveau vârsta între 18 şi 102 ani, iar aceia care erau încă activi s-au dovedit a fi cei mai arătoşi. Aşa au ajuns cercetătorii la concluzia că sexul reduce stresul, stimulează producţia de colagen şi ajută la refacerea firului de păr.
Ajută organismul să lupte cu bolile
Dacă faci sex în timpul zilei, mai ales dimineaţa şi la prânz, de două ori pe săptămână, organismul tău va produce cu 30% mai multă imoglobulină A, ceea ce stimulează sistemul imunitar. Oamenii de ştiinţă au descoperit că o viaţă sexuală activă poate reduce riscul de a dezvolta anumite boli de inimă şi aşa-numitul accident vascular cerebral. Mai presus de toate, amorul este un remediu eficient în caz de gripă şi răceală, deoarece hormonii secretaţi întăresc imunitatea şi ajută organismul să se recupereze după invazia bacteriilor.
Reduce durerea
Studiile arată că stimularea vaginală duce la creşterea toleranţei la durere, iar stimularea frecventă a clitorisului are şi un efect analgezic. Cercetătorii susţin că acest tip de stimulare poate uşura durerea crampelor abdominale, migrena, artrita, precum şi alte afecţiuni similare, mai ales dacă este efectuată în timpul zilei.
Îţi dă o stare de bine
Activitatea sexuală favorizează totul, de la sănătatea sexuală şi reproductivă până la fericire. După un orgasm, valorile oxitocinei şi a endorfinelor cresc, iar corpul intră într-o stare de relaxare profundă, până la adormire. O partidă de sex este echivalentul a 3 ore de yoga.
Sursă foto: www.authorlove.com