5 motive pentru care bărbaţii mint cu neruşinare

13 iunie 2018   Relații de cuplu

Nu este deloc uşor să înţelegi ce se întâmplă în mintea unui bărbat, mai ales când acesta alege să mintă cu nonşalanţă. Şi totuşi...de ce o face? Nu se mai simte împlinit în relaţia de cuplu sau minciuna este o latură ascunsă a personalităţii sale? Iată care sunt cele mai importante motive pentru care un bărbat minte.

Îşi ascunde trecutul

Oricât de mult ai încerca să afli, un bărbat nu îţi va spune niciodată tot trecutul său. El va prefera să păstreze o doză de mister, însă nu o va folosi ca pe un atuu în cucerire, aşa cum va face o femeie, ci pentru că ar fi, cu siguranţă, şi lucruri mai puţin frumoase de descoperit. Dacă ar fi sincer, s-ar simţi judecat, iar imaginea lui ar avea de suferit. În acest fel, un bărbat nu consideră că minte, ci că doar omite adevărul.

Nu i se pare nimic rău

Spre deosebire de femeie, care e mereu sensibilă şi dramatizează din orice, un bărbat nu va considera minciuna ca pe un lucru grav, ci mai degrabă ca pe un mod de a fi. Pentru unii dintre ei, ascunderea adevărului este chiar o distracţie, care îi amuză şi le dă încredere.

O face intenţionat

Dacă ai experienţă în privinţa bărbaţilor, cu siguranţă ştii că mulţi dintre ei aleg să mintă doar pentru a-şi impresiona partenera sau, dimpotrivă, pentru a o pune la încercare. Unui bărbat îi place să testeze femeia, aşa că cel mai bun mod prin care va face acest lucru este minciuna. Chiar dacă eşti de câţiva ani buni în relaţie, nu te încredere în tot ce spune şi verifică fiecare informaţie pe care o primeşti.

Îşi arată autoritatea

Când un bărbat minte, el se simte superior femeii de lângă el tocmai pentru că reuşeşte să o ducă cu zăhărelul. Totuşi, mulţi dintre ei cad în capcana propriilor născociri şi ajung să nu îşi mai recunoască invenţiile. Unii se pierd în detalii şi nu reuşesc să ducă la capăt o minciună, iar alţii se dau de gol graţie limbajului nonverbal.

Nu are încredere

O persoană de sex masculin care minte fără încetare ar putea să sufere de un scepticism puternic. Cu alte cuvinte, nu va avea încredere în oameni, în general, mai ales în partenera de relaţie. De aceea, va prefera să mintă sau să ascundă unele lucruri cu privire la viaţa personală, crezând că, în acelaşi timp, şi el este minţit.

Mai multe