5 trucuri ca să îl cucereşti definitiv

24 februarie 2017   Relații de cuplu

V-aţi văzut, v-aţi plăcut, dar simţi că totuşi nu l-ai cucerit complet. Că undeva, ceva încă mai scârţâie. Nu îţi face griji, noi îţi vom spune ce poţi face pentru ca alesul inimii să fie al tău trup şi suflet.

Micul dejun la pat nu e un moft

Ce poate fi mai plăcut decât mirosul cafelei proaspăt făcute şi gustul unui corn pufos şi al unui pahar de suc de mere stors chiar de tine? Dacă te temi că iubitul tău s-ar putea învăţa cu asta,este posibil să ai dreptate. Dar se mai poate ca el să îşi dorească să îşi răspundă la fel. Iubirea,înţelegerea şi respectful merg mână în mână într-o relaţie de durată.

Îngrijeşte-te zi de zi,ca la prima întâlnire

Crezi că odată adus în patul tău nu mai ai nevoie de machiaj,păr aranjat şi fuste călcate la dungă? Te înşeli. Uiţi că iubitul s-a îndrăgostit tocmai de acea fată cochetă (pe lângă alte calităţi ale tale),atentă la detalii,dispusă să îşi răpească câteva zeci de minute pentru a se aranja pentru el. Partenerul vrea să ştie că încă îţi trezeşte interesul suficient încât să te aranjezi în continuare ca şi când atunci aţi ieşi prima dată împreună.

Surprinde-l zilnic

Monotonia este duşmanul principal al oricărei relţaii,oricât de trainică ar părea ea. De aceea trebuie să eviţi cu orice preţ să intraţi în rutină. Surprinde-l zilnic,ba cu o cină festivă,cu un desert,cu o invitaţie la film (da,nu doar bărbaţii trebuie să plătească ieşirile în oraş) sau luându-i ceva simpatic,semn că te-ai gândit la el peste zi. De altfel,surprizele se pot extinde şi în intimitate:ia-ţi o lenjerie sexy,fă un număr de striptease doar pentru el sau cumpără o jucărie pe care să o testaţi împreună.

Nu îl suna de zeci de ori

Bărbaţilor nu le place să fie cicăliţi. Nu îl suna de zeci de ori,mai ales când este la muncă sau la o bere cu băieţii. Un simplu telefon,care să îi întărească convingerea că îi simţi lipsa este suficient. Mai mult de 2 deja pot fi agasante,iar atitudinea lui este posibil să nu fie cea mai prietenoasă.

Nu îi reproşa nimicuri

A băut mai mult de o bere? A întârziat 10 minute? S-a uitat la meci fix în ziua în care trebuia să vă uitaţi la film? Nu îi reproşa zilnic fiecare greşeală pe care o face şi,mai ales,nu sta la pândă pentru a le vâna,astfel încât să îi scoţi ochii la fiecare discuţie mai aprinsă. Toţi greşim. Dacă vrei să îmbunătăţeşti ceva nu vei reuşi să faci asta decât cu vorbă bună. Nu ştiu pe nimeni care să reacţioneze bine la bici (a se citi:când este certat).

Mai multe