Află de ce mint bărbaţii!

23 februarie 2015   Relații de cuplu

Când bărbatul de lângă tine îţi ascunde adevărul, apelează de cele mai mult ori la minciunele nevinovate, pentru că îl scot uşor dintr-o încurcătură. Însă sunt situaţii şi acestea pun în pericol relaţia.

Să se dea cocoşi

„Eu? Am fost cel mai bun din clasă!“ Este un tip de minciună care creşte ego-ul,căci succesul este foarte important pentru un bărbat şi vrea ca partenera lui să se simtă în siguranţă lângă el. Bărbaţii deformează adevărul mai ales când se află la începutul unei relaţii,ca să se dea cocoşi şi pe măsură ce sunt siguri că au cucerit-o,renunţă la aceste minciunele.

În cazul în care omul iubit continuă cu astfel de laude mincinoase despre cât de bun este în ceea ce face,poate fi nesănătos pentru relaţie. Căci atunci când are câte un eşec ar putea să dea vina pe partenera lui pentru nereuşitele personale,că i-a distras într-un fel sau altul atenţia sau că l-a criticat prea mult.

Din comoditate

Unii bărbaţi omit să spună adevărul din comoditate.  Le este mai uşor să le spună soţiilor că lucrează peste program decât că merg la o bere cu băieţii,astfel încât să se protejeze în faţa remarcelor de genul să nu stea prea mult sau să aibă grijă ce face pe acolo. Aşa e ferit de o eventuală cicăleală. Nu sunt minciuni grave,care să dăuneze relaţiei.

Pot minţi şi fiindcă se tem

Un bărbat poate minţi o femeie şi ca să nu o rănească. Poate fi,de exemplu,o minciună legată de relaţiile sexuale. Se întâmplă în primele stadii ale unei relaţii,când debordează de entuziasm,este foarte îndrăgostit şi se teme să nu o piardă pe cea pe care o vede drept jumătatea lui.

Atfel,poate trece cu uşurinţă peste micile incompatibilităţi din dormitor. Cu timpul însă,aceste neadevăruri se pot întoarce împotriva relaţiei. Fiindcă nu se va simţi împlinit în pat,va începe să aibă frustrări,ba chiar să înşele.

Vor să te protejeze

Minciunile de tipul „vai,dar rochia nu este prea strâmtă,îţi vine perfect!“,când de fapt nu este deloc aşa,sunt nevinovate la prima vedere. Arată că îi pasă de tine şi nu vrea să te rănească în vreun fel,spunându-ţi că nu mai eşti la fel de suplă ca la început. Însă,cu timpul,pot deveni nocive,căci nici el nu se va mai simţi confortabil în relaţie şi nici tu.

Tot auzind la nesfârşit numai complimente de la el,deşi constaţi şi singură că te-ai îngrăşat sau că nu îţi stă bine părul,o să începi să ai îndolieli asupra sentimentelor pe care le mai nutreşte pentru tine.

Semne că te minte

Dacă evită să te privească în ochi şi e neliniştit,e posibil să-ţi ascundă adevărul. Însă nici când se uită fix în ochii tăi,fără să clipească,nu e semn bun. Şi dacă are pupilele dilatate când vorbeşte,înseamnă că ceva este cusut cu aţă albă. În plus,dacă îşi atinge nasul în timp ce îţi povesteşte câte ceva,se poate ca acesta să nu fie adevărul. Nu în ultimul rând,o persoană care minte vorbeşte mult şi repede şi îţi dă o sumedenie de detalii.

Mai multe