Brad Pitt, în dificultate să-şi găsească parteneră după despărţirea de Angelina Jolie. Ce fel de iubită vrea?
După o despărţire dramatică de mama celor şase copii ai lui şi un proces nesfârşit pe costodia minorilor Jolie-Pitt, Brad de-abia dacă mai are energie să-şi caute sufletul-pereche. Cu siguranţă că-şi doreşte să-şi împartă viaţa cu cineva, însă până şi el e conştient că nu va fi uşor să găsească acea persoană.
“Îşi doreşte să-şi găsească acea persoană specială cu care să rămână o perioadă mai lungă de timp”, susţine o sursă în cel mai recent număr al revistei Us Weekly. “Problema e că urăşte tot acel proces de căutare a acelei persoane, în plus nu suportă că nu poate ieşi la o simplă cafea cu cineva fără să se comenteze insistent pe tema asta”, continua acesta.
Viaţa amoroasă a superstarului hollywoodian este constant în atenţia publicului şi a presei, dar actorul de 57 de ani “se concentrează deocamdată pe familia sa, proiectele caritabile în care s-a implicat şi muncă. Acestea sunt priorităţile lui în acest moment”, a divulgat apropiatul lui Pitt.
Totuşi, înainte de-a se implica într-o nouă relaţie sentimentală, Brad îşi doreşte să pună deoparte trecutul său cu Angelina Jolie: “Brad speră ca, într-o bună zi, el şi Angelina să găsească o modalitate prin care să se ierte unul pe altul şi să meargă amândoi mai departe, fiecare în direcţia lui, măcar de dragul copiilor lui, dacă nu şi pentru altceva… Nu poate suferi toată această râcă dintre ei!”
Pitt şi Jolie au devenit un cuplu în 2005 şi s-au căsătorit în 2014. La numai doi ani de la nuntă, Angelina a intentat divorţul. Despărţirea lor nu s-a finalizat încă, în ciuda celor 6 ani care se fac de când Angie şi-a anunţat separarea de tatăl copiilor ei. Cei doi actori se luptă în continuare pe custodia copiilor lor.
Într-un interviu acordat lui Anthony Hopkins, în 2019, pentru Revista Interview, Brad şi-a făcut cunoscute sentimentele pe care le-a avut când a aflat că Jolie voia să divorţeze de el: “Nu plâng de obicei. N-am mai vârsat o lacrimă de 20 de ani, iar atunci mi-am dat seama că mă copleşeau emoţiile. Eram emoţionat de copiii mei, de prieteni, de veştile de tot felul. Pur şi simpli mă mişca tot!”
Sperăm ca Brad Pitt să-şi găsească cât de curând acea persoană specială cu care să rămână până la adânci bătrâneţi! Cu siguranţă că există destule doritoare care să încerce să-l facă fericit pe unul dintre cei mai râzvniţi burlaci din lume!
Foto - Shutterstock