Ce înseamnă să fii autosexual şi cum poţi avea o relaţie intimă cu un autosexual
Cu toţii ne dorim să fim fericiţi în cuplu şi să avem o viaţă intimă împlinită, lucru care a dus la naşterea unei noi categorii de orientare sexuală – autosexualitatea. Cei care practică autosexualitatea susţin că este sigurul mod prin care pot ajunge să simtă plăcere în dormitor.
Ca să ştii dacă ţi se potriveşte această nouă orientare sexuală, încearcă să fii sincer atunci când răspunzi la următoarele întrebări: te simţi excitat atunci când te zăreşti în oglindă, când îţi priveşti corpul? Consideri că n-ai nevoie de un partener pentru a ajunge pe culmile orgasmului? Dacă răspunsul tău e pozitiv, e posibil să fii autosexual. Dar ce este, mai exact, autosexualitatea?
În mare, a fi autosexual înseamnă să fii excitat chiar de tine, să simţi o atracţie sexuală atunci când îţi priveşti propriul trup. Şi, precum orice altă identitate sexuală, are o paletă largă de sentimente şi experienţe. „Poate să însemne altceva decât să fii atras de altă persoană sau e ceva ce înlocuieşte acea excitare din partea altcuiva”, susţine Emmalinda MacLean, directoarea unui program de educaţie sexuală din Los Angeles, pentru Health.
Cei care sunt autosexuali se pot simţi excitaţi atunci când îţi privesc propriul corp sau se pot masturba atunci când se gândesc sau îşi imaginează propriul corp. MacLean ţine să precizeze că autosexualitatea nu are nimic de-a face cu asexualitatea, care înseamnă lipsa totală a atracţiei sexuale.
Un alt lucru care trebuie precizat în privinţa acestei identităţi sexuale e faptul că nu trebuie echivalată cu narcisismul, care presupune, printre alte lucruri, o nevoie excesivă de atenţie sau lipsa empatiei. „Autosexualii simt plăcere intensă atunci când experiemetează momente private, personale, doar ei cu ei. Ei nu au nevoie de atenţia altora, însă, în acelaşi timp, pot avea experienţe romantice şi pline de însemnătate şi cu alţii”, e de părere Lindsay Fram, educator sexual şi co-autorul cărţii Above the Waist: Sexuality Education Beginning with the Brain (n.r. Deasupra taliei: educaţia sexuală începe cu creierul).
Pe de altă parte, spun experţii, autosexualitatea coicide pe alocuri cu autoromantismul. „Cei care sunt autoromantici sunt interesaţi doar sau în cea mai mare parte de experienţe romantice care-i includ doar pe ei”, explică MacLean. Cu alte cuvinte, cineva poate fi autosexual sau autoromantic sau ambele, dar, în acelaşi timp, să se identifice ca heterosexual, bisexual, de gen neutru sau orice altceva mai doreşte el sau ea.
Un lucru care trebuie precizat este că noi, cu toţii, putem să ne simţim atraşi de propria persoană într-o anumită măsură – atunci când purtăm lenjerie intimă sexy sau când avem fantezii legate de o experienţă sexuală trecută. Dar asta nu înseamnă că suntem autosexuali. „Autosexualii sunt în primă instanţă şi în mod exclusiv atraşi de trupul lor şi nu simt niciodată plăcerea la aceeaşi intensitate când trăiesc o experienţă sexuală cu altcineva.”
În pat cu un autosexual
Acestea fiind spune, e posibil să avem o relaţie intimă cu un autosexual? Specialiştii sunt de părere că da. Şi comunicarea este cheia. „Cu cât ajungi să te pricepi mai bine la a-ţi exprima sentimentele, nevoile, limitele şi să asculţi persoana de lângă tine, cu atât va fi mai bună relaţia în care eşti implicat”, declară MacLean.
Într-un cuplu în care unul dintre parteneri este autosexual e posibil să fie nevoie să faceţi cu schimbul când vine vorba de primit, simţit plăcere. E de preferat decât să se încerce ca ambii parteneri să simtă plăcere în acelaşi timp şi să nu se poată realiza aşa ceva, să fie totul un eşec. O recomandare din partea sexologilor este ca actul sexual să se petreacă, de exemplu, în faţa unei oglinzi. Relaţia cu un autosexual e posibil să aibă nevoie de negocieri şi compromisuri, dar, totuşi, ce relaţie – de orice fel ar fi ea – nu necesită aşa ceva?!
Un alt aspect important, într-o asemenea relaţie, este ca lucrurile să nu fie luate în mod personal. Adică trebuie acceptat faptul că autosexualul va simţi întotdeauna mai multă plăcere atunci când se atinge singur decât atunci când este atins de partenerul său, iar acest lucru nu trebuie privit ca o pe respingere, ci ca pe o reflexie a sexualităţii autosexualului. „Nu trebuie uitat faptul că autosexualii pot avea relaţii intime cu alte persoane, dar e posibil să aibă orgasm numai dacă îşi propuc ei singuri plăcere”, conchide Fram.