Ei sunt bărbaţii care îţi frâng inima. Cele 3 trăsături neplăcute pe care le au

13 august 2018   Relații de cuplu

La începutul oricărei relaţii, nu îţi cunoşti partenerul aşa cum este el, cu adevărat. Abia după câteva luni de relaţie şi intimitate poţi zice că începe să îşi dea arama pe faţă. Pare că era ceea ce căutai şi aveaţi multe în comun, dar timpul îţi arată că lucrurile stau altfel.

Îţi prezentăm mai jos 3 trăsături neplăcute pe care le au unii bărbaţi şi care îţi vor frânge inima:

Egocentric (se consideră centrul universului)

Dacă pleci de la prima întâlnire cunoscând fiecare detaliu al vieţii lui, ar fi binele să nu accepţi a doua întrevedere. Nu este nimic în neregulă ca partenerul să-ţi spună despre pasiunile lui sau experienţele lui, dar când îţi dai seama că ai aflat totul despre el în câteva ore, iar el nu ştie nimic despre tine pentru că vorbea numai despre el, intervine o problemă destul de serioasă.

O persoană care îşi doreşte o relaţie serioasă va prezenta interes pentru tine, iar cineva care vrea să te cunoască îţi va pune multe întrebări. Nu va monopoliza discuţia cu detalii despre el. Dacă acest lucru se întâmplă chiar şi la a treia sau a patra întâlnire, caută prima uşă pentru a te îndepărta uşor de o relaţie care nu se va termina bine.

Nerespectuos

Respectul faţă de ceilalţi ar trebui să fie cea mai mare calitate a unui om. O persoană care nu-i respectă pe cei din jurul lui şi se crede superior, nu te va respecta nici pe tine. Observă-i comportamentul faţă de ceilalţi. Dacă cineva este nepoliticos cu o persoană faţă de care nu se simte obligat să fie respectuos, sunt şanse să se comporte la fel şi cu tine.

Fii atentă la obiceiurile lui. Îi lipseşte stima de sine? Cineva care nu se respectă mai întâi pe el nu va fi capabil să-i respecte pe cei din jur. Lipsa respectului îl va îndemna să nu aibă grijă de sentimentele tale. Fă-ţi un favor şi stai departe de aceste persoane.

Iresponsabil/ Lipsit de integritate

Dacă nu sună atunci când spune sau învinovăţeşte alte persoane pentru problemele lui, ai o problemă. Responsabilitatea este importantă pentru o relaţie serioasă. Respectarea cuvântului dat este esenţială, mai ales în construirea unei relaţii. Un partener iresponsabil sau căruia îi lipseşte integritatea va încerca să te facă să te simţi vinovată pentru lucrurile greşite pe care tot el le face.

Dacă nu te poţi baza pe o persoană că te va suna după ce a spus că o va face, cum poţi avea încredere că va fi alături de tine în toate momentele dificile prin care vei trece de-a lungul timpului, cele în care vei avea cea mai mare nevoie de el?

Sursa: elle.ro

Mai multe