Ce trebuie să ştii înainte să îţi părăseşti soţul pentru amant

21 noiembrie 2016   Sexualitate

A făcut ce a făcut şi te-a cucerit... deşi eşti măritată şi ai copii. Acum nu îţi doreşti decât să îţi faci un viitor alături de el, departe de cel care te-a dus la altar şi de părerile tuturor celor care te sfătuiesc să renunţi la idilă.

Asta e. Ai decis că astăzi îi vei propune să divorţaţi

O relaţie clandestină te consumă foarte mult. Trebuie să fii odihnită şi zâmbitoare pentru amant,pentru ca el să nu îşi piardă interesul. Apoi te duci acasă unde faci mâncare,curăţenie,ai grijă de copii şi eşti atentă cu soţul,pentru ca el să nu bănuiască nimic. La un moment dat,fie oboseşti ascunzându-te,fie fluturii din stomac te fac să iei decizia cea mare:Azi îi spui soţului tău că eşti femeia altui bărbat. Ce trebuie să ştii înainte de a-l părăsi?

1. Îţi cunoşti cu adevărat noul iubit?

Nu te lăsa condusă emoţional. Gândeşte lucrurile la rece. Nu uita că iubitul se culcă cu tine,deşi ştie că eşti căsătorită. Ce îl va împiedica să te înşele la un moment dat? Sau ce îţi garantează că nu va deveni gelos şi posesiv de teamă să nu îl înşeli şi pe el?

2. Cât de reală este această relaţie?

Dacă relaţia este abia la început este posibil să nu o vezi aşa cum este ea în realitate. Mai mult,când doi îndrăgostiţi se ascund mereu de ochii lumi,adrenalina este parte din relaţie. Odată ce aceasta este formalizată,intraţi în rutina obişnuită,ceea ce te-ar putea face să te plictiseşti rapid de el.

3. Priveşti obiectiv căsnicia ta?

Nimeni nu este perfect,dar când apare cineva care îţi captează atenţia,dintr-o dată soţul poate părea că nu are decât defecte,în timp ce iubitul înlocuitor este plin de calităţi. Aşa o fi? Oare nu l-ai urcat tu pe un piedestal? Încearcă să îţi aminteşti şi ce te-a fascinat la soţul tău atunci când ai acceptat cererea în căsătorie.

4. Eşti sigură că singurul vinovat de eşec este soţul?

Dacă vezi doar eşecurile soţului tău,şi nu şi pe ale tale,este aproape sigur că vei repeta propriile greşeli în această nouă relaţie. O aventură sigur nu va rezolva problemele din căsnicie.

5. Este fericirea ta mai importantă decât cea a copiilor tăi?

Crezi sau nu,soţul tău va fi probabil devastat de decizia ta. Ca adult,el va găsi totuşi o modalitate de a face faţă situaţiei. Dar atunci când o căsnicie se duce de râpă copiii sunt devastaţi. Fie că aleg să rămână cu tatăl sau cu mama lor,vor purta mereu un gol în inimă. Ei nu vor găsi pe nimeni altcineva care să ocupe locul celui pe care l-au părăsit.

6. Cunoşti statisticile sumbre?

Te măriţi sau nu cu amantul,statisticile arată că relaţiile născute în timpul unei căsniciiau riscuri mult mai mari de a se destrăma,decât primele căsătorii.

7. Eşti pregătită pentru judecata publică?

Ne place să credemcă cei apropiaţi nouă doresc ce e mai bun pentru noi. Acest lucru nu este întotdeauna adevărat atunci când vine vorba de aventuri. Este posibil ca noului tău iubit să îi fie foarte greu să se facă plăcut de prietenii şi de familia ta.

Mai multe