Cele 5 poziţii sexuale pe care femeile le urăsc

20 septembrie 2016   Sexualitate

În timp ce unul dintre cele mai importante elemente-cheie al unui sex de calitate este comunicarea, aparent, mulţi evită să vorbească sincer despre ce le place şi ce nu să facă în pat.

Potrivit unui studiu recent la care au participat peste 1.200 de femei,există cinci poziţii sexuale care nu se află printre preferatele reprezentantelor sexului frumos. Surprinzător este că anumite poziţii,precum misionarul şi câinele,care sunt de fapt elementele constitutive ale sexului pentru cei mai mulţi oameni,li se par femeilor participante la cercetare neplăcute.

Câinele

Chiar dacă această poziţie sexualăpermite o penetrare adâncă şi o stimulare a punctelor erogene din vagin(A,G,K şi U),potrivit rezultatelor cercetării se pare că aceasta nu se numără printre favoritele persoanelor de sex feminin. Cele intervievate au recunoscut că pur şi simplu nu se simt suficient de intime şi nu se simt conectate cu partenerul în timpul acestei poziţii sexuale.

Femeia deasupra

Aparent nici această poziţie sexuală nu se numără printre cele pe care femeile le preferă. Motivul? Voluntarele participante la studiu au explicat că atunci când stau în această poziţie nu pot să ajungă la acea stare de spirit necesară pentru a se simţi minunat când fac sex.

Specialiştii au încercat să explice motivaţia femeilor. Ei spun că unghiul poziţiei scoate în evideţă stomacul şi sânii femeii. Dacă ea nu este mulţumită de felul în care arată,se înţelege de ce poziţia le dispalce multora dintre ele.

Călăreţul invers

O altă poziţie populară pentru bărbaţi,dar mai puţin apreciată de femei,deoarece ele nu prea reuşesc să atingă aşa punctul culminant,este călăreţul invers. Poziţia este,de asemenea,una dintre cele mai periculoase pentru bărbaţi,căci,din cauza unghiului de penetrarea,penisul se poate răni.

Misionarul

Este cea mai cunoscută poziţie sexuală şi favorita multor bărbaţi. Însă cei cu penisurile mici nu le pot face pe femei să aibă organsm din această poziţie. Din acest motiv şi această poziţie sexuală se numără printre cele urâte de femei.

69

69 este una dintre poziţiile sexuale supraestimate din toate timpurile. Cele mai multe femei nu ar face sex oral în timp ce li se face acelaşi lucru,căci nu se pot bucura 100%  de această experienţă. Potrivit sondajului,poziţia este lipsită de intimitate şi le face pe femei să se simtă neapreciate. 

Mai multe