Cum să alungi singurătatea din viaţa ta
Singurătatea are avantajele şi dezavantajele ei. După o perioadă grea din viaţa ta, te ajută să-ţi faci ordine în gânduri, să-ţi pansezi rănile sufleteşti şi să-ţi stabileşti priorităţile. Dar nu te izola de cei din jur şi nici nu te complace în postura de victimă. Ieşi din carapace, ca să te bucuri de viaţă!
Singurătatea te învăţă că fericirea adevărată începe cu tine. Preţuieşte-te, iubeşte-te şi acceptă-te aşa cum eşti.
Însingurarea nu e soluţia
Se spune că unul dintre cele mai bune lucruri pe care poţi să le faci pentru a ajunge să te cunoşti foarte bine este acela de a petrece o perioadă doar tu cu tine, fără alte persoane prin preajmă. E adevărat că, pentru fi fericită cu adevărat în preajma oamenilor, trebuie întâi să te simţi confortabil cu propria-ţi persoană – însă de aici până la a te însingura pentru o perioadă bună de timp, e cale lungă.
Ocupă-ţi timpul
Primul pas care te ajută să scapi de singurătate este să te implici în diverse activităţi. Înscrie-te la cursurile pe care îţi doreai de mult timp să le faci, participă la acţiuni de voluntariat, ajută alţi oameni, atât cât poţi. Interacţiunea cu alte persoane îţi va fi de folos şi, cu cât vei face mai multe lucruri care să-ţi bucure sufletul, cu atât mai curând va începe procesul de vindecare sufletească, de care ai atâta nevoie.
Ieşi din zona de confort
Priveşte viaţa cu alţi ochi şi nu te feri de ocaziile de a cunoaşte persoane noi. Poate că singurătatea prelungită te-a obişnuit să îl iei automat pe nu în braţe, refuzând invitaţiile prietenilor de a ieşi în oraş sau contextele în care poţi întâlni oameni interesanţi, cu care poţi rezona. Socializează, reînvaţă să râzi, adoptă o atitudine deschisă ̶ şi numai lucruri bune vor începe să ţi se întâmple.
Nu te agăţa de trecut
Lasă trecutul acolo unde îi e locul şi fructifică momentul prezent. Chiar dacă ai suferit, a încerca să te fereşti excesiv de oameni şi situaţii care îţi pot face rău nu este o soluţie. Orice om are şi încercări, şi căderi, important este să scuturi praful de pe genunchi şi să te ridici de fiecare dată. Depăşeşte-ţi fricile, nu judeca oamenii doar prin prisma experienţelor neplăcute prin care ai trecut în viaţă. Fă pace cu trecutul şi învaţă să priveşti fiecare zi ca pe un dar.
Cultivă gânduri pozitive
Poate că ai ajuns în punctul în care vrei să ieşi în lume şi să te bucuri de oameni – dar dacă în acelaşi timp gândurile tale nu sunt în armonie cu dorinţele pe care le ai, nimic nou nu se va întâmpla. Şi nu uita, atitudinea optimistă atrage oamenii ca un magnet, în timp ce o viziune negativă îi îndepărtează sau îi atrage pe cei nepotriviţi.
3 soluţii care merită încercate
1.Evită să te izolezi. Nu refuza prezenţa altora în jurul tău, chiar dacă îţi doreşti în continuare să rămâi singură.
2.Alătură-te unor grupuri de oameni care îţi împărtăşesc pasiunile. Un cerc de lectură, o trupă de teatru de amatori, o asociaţie pentru protecţia animalelor... tot ceea ce valorifică ce e mai bun din tine. Vei întâlni persoane cu care vei împărtăşi lucruri comune, care vă fac plăcere.
3.Informează-te. Mulţi însinguraţi au sfârşit să iasă din carapacea lor citind sau chiar scriind despre sentimentele care îi încearcă. Informându-te, vei afla că nu eşti singura care suferi - şi poate că poveştile altora te vor inspira.