De ce ar trebui să încetezi să îţi mai cauţi sufletul pereche

6 mai 2017   Sexualitate

Sunt o mulţime de oameni în întreaga lume şi se spune că pentru fiecare dintre noi, fără excepţie, există un suflet pereche care îi este predestinat. Oare lucrurile stau chiar aşa în realitate sau este doar o idee desprinsă din basmele cu prinţi şi prinţese?

Tu ştii ce e cel mai bine pentru tine

Dacă pui totul pe seama destinului,acest lucru poate afecta de fapt relaţiade iubire sau în general orice alt tip de relaţie. Iată de ce! În momentul în care ai bine implementată în minte ideea că ce este menit să se întâmple,va găsi o cale de manifestare,ai perfectă dreptate! Dar când nu faci nimic pentru a creşte relaţia şi consideri că acest lucru este suficient,te înşeli. În plus,vei avea tendinţa să pui persoanele pe un piedestal,ca apoi să fii dezamăgită de proiecţiile pe care le-ai făcut.

Nu există omul perfect

Toţi oamenii au defecte şi greşesc,de aceea nu există omul perfect,ci omul potrivit pentru tine. Este imposibil ca o persoană anume să fie jumătatea ta. Te poţi îndrăgosti de o persoană şi să consideri că este ceea ce aşteptai de o viaţă întreagă,dar ţine cont că de multe ori starea de euforie de la începutul îndrăgostirii va trece,plus că oamenii se pot schimba pe parcursul vieţii. La fel şi sentimentele. Iar dacă faci eforturi să menţii relaţia,a considera că sunteţi meniţi unul pentru celălalt mai este valabil?

Citeşte şi:Comunicarea-trucul pentru o relaţie de durată

Ai nevoie de o jumătate când nu te simţi completă

Poate suna ciudat,dar dacă tu te simţi bine cu tine oricum şi ţi-ai acordat suficient timp cât să ajungi să te cunoşti,în niciun caz nu îţi vei alege un parter care să te completeze,ci doar care să mergă împreună cu tine pe acelaşi drum. Aveţi valori comune,vă doriţi aceleaşi lucruri şi vă înţelegeţi de minune atât cât sunteţi împreună,cât şi atunci când sunteţi singuri. Relaţia voastră este bazată pe armonie şi încredere,în niciun caz pe ataşament bolnăvicios.

Lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu

Dacă vrei ca ceva să meargă,trebuie să faci ceva în sensul ăsta. Dacă încă nu ai întâlnit o persoană alături de care să simţi că poţi merge la drum,nu înseamnă că ea nu există. Sau dacă ai întâlnit-o deja,se poate întâmpla să dispară din viaţa ta chiar dacă ai crezut că este persoana sortită ţie. Se pare că un om stă lângă noi dacă ne aducem şi noi contribuţia şi cât timp este necesar,căci unii oamenii rămân o viaţă întreaga lângă tine,alţii vin doar ca să te ajute să înveţi nişte lecţii.

Viaţa se află într-o continuă schimbare

Întâmplările şi oamenii care apar în viaţa ta sunt în strânsă legătură cu ceea ce faci. În funcţie de alegerile tale,te poţi bucura de oameni care îţi vor aduce fericirea sau dimpotrivă,tristeţea. Atunci când eşti conştientă de acest lucru,trăieşti în prezent şi te bucuri de persoana din viaţa ta,fără să îţi mai pui problema dacă este sau nu sufletul tău pereche.

Citeşte şi:Cum recunoşti o relaţie toxică

Mai multe