Fără chef de sex. 9 motive pentru lipsa dorinţei sexuale la femei

28 octombrie 2014   Sexualitate

Oricât l-ai iubi, câteodată eşti „obligată” să-i spui un „nu” delicat, dar ferm, deoarece te simţi fără chef de sex. Of, dac-ar şti cât de serioase pot fi motivele, poate ar fi mai înţelegător! Iată 9 dintre cele mai frecvente cauze ale refuzului!

Ironizate fin sau ridiculizate fără milă,„micile pretexte” pot deveni marile conflicte ale cuplului. Aşa că cel mai important este să afli de ce n-ai chef de o noapte fierbinte. Cauzele pot fi variate:de la o zi proastă,la neînţelegeri mocnite,probleme medicale sau psihologice nerezolvate. 

1. Fără chef de sex din cauza anticoncepţionalelor

Unele femei susţin că libidoul lor scade din cauza anticoncepţionalelor. Medicii spun că este posibil,dar numai 25% dintre cele care le folosesc se plâng de aşa  ceva.

2. Antidepresivele

Majoritatea femeilor care fac tratament împotriva depresiei au libidoul scăzut. Vestea bună este că vindecarea depresiei readuce dragostea în dormitor.

3. Fără chef de sex din cauza alăptatului

Se spune că proaspetele mămici au un interes sexual mai scăzut,din cauza prolactinei,un hormon care stimulează lactaţia,dar nu şi viaţa sexuală. Vestea bună este că nu este o regulă pentru toată lumea. 

4. Somnul

Psihologii spun că,pentru multe femei,somnul apare înaintea dorinţei sexuale. Asta din momentul în care relaţia cu iubitul devine stabilă sau... după ce ea se căsătoreşte cu el! Iar remediul este voinţa ei de a nu-l dezamăgi. „Migrena” este o falsă soluţie dacă te simţi fără chef de sex.

5. Fără chef de sex - Stresul

Despre stres se ştie că este duşmanul sexului! Din cauza lui,cele mai multe femei se retrag din faţa mângâierilor prevestitoare de nopţi „fierbinţi”. Odihna,plimbările şi activităţile care înlătură efectele stresului sunt cele mai bune leacuri de dragoste,în acest caz.

6. Certurile

După ce v-aţi certat zdravăn,numai de dragoste nu-ţi arde şi probabil te simţi fără chef de sex. Cu pretextele scapi uşor,pentru că nici el nu mai are niciun chef. Ce-ar fi să experimentaţi dulceaţa împăcării? Poate fi un bun deschizător de drumuri către dormitor. 

7. Fără chef de sex din cauza fricii de intimitate

Incapacitatea unor femei de a se adapta la intimitatea actului sexual este un motiv care scad libidoul.

8. Imaginea de sine

După cum vezi,facem ce facem şi tot în jurul unor probleme psihologice gravităm. Iată una deloc uşoară şi destul de frecventă:complexele de inferioritate provocate de aspectul fizic. Femeile care nu se consideră atrăgătoare se confruntă şi cu o dorinţă sexuală mai scăzută. 

9. Fără chef de sex din cauza hormonilor

Ei bine, poţi să fii fără chef de sex şi din cauze medicale, acestea fiind şi ele o piedică în calea vieţii sexuale împlinite. Disfuncţia glandelor endocrine influenţează dorinţa sexuală a femeii. Aşa că orice problemă de libidou fără cauze psihologice trece prin cabinetul endocrinologului. Şi se rezolvă!

Fără chef de sex? Cu dragostea sub lupă

Reducerile,excitante ca şi sexul

Te numeri printre cele care abia aşteaptă să facă cumpărături în perioada de reduceri? Ei bine,specialiştii afirmă că femeile care cumpără lucruri frumoase la preţuri mici resimt aceleaşi senzaţii de plăcere pe care le au în timpul unui act sexual. Cercetătorii englezi din cadrul Universităţii Westminster au ajuns la această concluzie după ce au măsurat nivelul de plăcere cu ajutorul unor unde cerebrale.

Patru îmbrăţişări pe zi şi...

...durerea sau stresul dispar mai repede decât ai crede,sunt de părere specialiştii de la Universitatea din California. În cadrul studiului au participat 25 de femei voluntare,cărora li s-a provocat o arsură uşoară. Acestea au simţit mai puţină durere după ce au vizualizat o serie de fotografii cu iubiţii lor. Un efect similar cu cel al analgezicelor l-au avut şi îmbrăţişările care au fost simulate cu ajutorul unor senzori de căldură pe antebraţ.

Mai multe