Senzaţii la orgasm. 5 moduri în care ne manifestăm la climax
Orgasmul nu poate fi normat. Uneori munceşti mult pentru el, alteori apare când nici nu te aştepţi. Se simte diferit de fiecare dată şi fiecare dintre noi îl simte altfel şi se manifestă altfel. Iată 5 senzaţii la orgasm.
1. Senzaţii la orgasm - Vezi în culori
Unii văd culori. „Primul meu orgasm s-a tradus printr-o mandala superbă care s-a răspândit prin tot corpul meu. Am simţit de parcă m-am micşorat într-un atom, unde culoarea şi forma sunt tot ce există“, a descris C. primul ei orgasm. Ce nu ştia C. era că suferea de sinestezie, o boală neurologică în care lumea se traduce prin culori şi gusturi, iar dacă n-ai văzut mandale în timpul orgasmului, nu-i nimic! Un studiu german a scos în evidenţă faptul că persoanele cu sinestezie intră mai uşor în transă decât altele, iar intensitatea culorilor creşte pe măsură ce creşte intensitatea excitaţiei. Eh, asta e! Nobody’s perfect!
2. Nu mai ai dureri
Un orgasm te poate ajuta să scapi de dureri de cap sau de orice alt fel de dureri. Asta se întâmplă datorită oxitocinei, un hormon eliberat în timpul orgasmului, care induce o stare pozitivă, ce înlătură stresul. E foarte adevărat că efectul analgezic e de scurtă durată.
3. Senzaţii la orgasm - Nu mai auzi
Unele persoane îşi pierd auzul timp de câteva minute. Asta se întâmplă din cauză că ritmul cardiac scade brusc, iar fluxul de sânge din ureche încetineşte. Unii mai spun şi că sunt anumiţi neurotransmiţători din creier care anihilează, temporar, nervii auzului.
4. Senzaţia de plutire
Unele femei simt că plutesc sau că spiritul le părăseşte trupul şi pluteşte deasupra lor. 14% dintre femeile care au luat parte la un studiu au spus că li se pare că au intrat într-o lume de desene animate.
5. Senzaţii la orgasm - Strănutul
E o zecime dintr-un orgasm. Aşa se zice, dar nu e. Nu ştiu dacă ai auzit de oameni care strănută după orgasm, dar să ştii că există. Asta e datorită faptului că au o defecţiune la sistemul nervos care controlează ritmul cardiac, digestia şi dilatarea pupilei. Unii încep să strănute doar când se gândesc la sex.
Sursa foto: www.entitymag.com