Starea de alertă a fost prelungită. Care sunt regulile pe care trebuie să le respecţi şi care sunt noutăţile

16 august 2020   Dragoste și sex

Începând de duminică, 16 august, starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită pentru încă 30 de zile. Se menţin cele mai multe restricţii, existând şi câteva noutăţi.

Masca rămâne în continuare obligatorie în spaţii precum pieţele. „Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă”, se arată în Anexa 2 la HG 668/2020.

„Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii” – se prevede în document.

Se pot organiza concursuri sportive în aer liber sau în bazine, dar fără spectatori. De asemenea, se pot organiza evenimente culturale în aer liber (de pildă, concerte), însă cu respectarea regulilor de protecţie. Spectatorii – care nu trebuie să depăşească numărul de 500 – trebuie să stea pe scaune la o distanţă de cel puţin 2 metri şi să poarte măşti.

Spectacolele de tip drive-in sunt permise numai dacă persoanele din maşină fac parte din aceeaşi familie.

Sunt permise activităţi precum canotajul, ciclismul, alergarea, pescuitul şi vânătoarea doar dacă participă cel mult 10 persoane.

Se pot organiza evenimente private în spaţii deschise doar dacă participă cel mult 50 de persoane, care trebuie să respecte regulile de distanţare fizică.

Şi slujbele sunt permise, cu respectarea măsurilor cunoscute.

Noutatăţile sunt că terasele sunt deschise până la miezul nopţii, nu până la 23:00, cum era până acum, iar ultima comandă poate fi luată la 23:00.

Mai multe