STUDIU. Pierderi de memorie, efect advers întâlnit la 1 din 4 persoane trecute prin COVID-19

27 octombrie 2021   Dragoste și sex

Efectele secundare, pe termen lung!, ale COVID-19 ar putea include pierderi de memorie şi alte disfuncţii cognitive, cum ar fi „ceaţa cerebrală‟, potrivit unui studiu publicat recent, la care au participat 740 de pacienţi din Reţeaua de sănătate „Mount Sinai‟ din New York, Statele Unite.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul medical „JAMA Network Open‟, iar cercetarea a avut în vedere doar persoane care au contractat COVID-19, nu şi cei care s-au vaccinat anti-COVID-19.

Cele mai frecvente deficite cognitive identificate în acest studiu sunt legate de codificarea memoriei şi de acumularea amintirilor, care au apărut la 24%, respectiv 23% din participanţi.

Codificarea memoriei este procesul de stocare a intrărilor senzoriale, cum ar fi stocarea unui număr de telefon în memorie, prin repetarea lui cu voce tare de câteva ori. Rechemarea amintirilor se referă la accesarea amintirilor care sunt deja stocate şi recuperarea lor pentru utilizare.

Studiul a folosit testul Hopkins de învăţare verbală, în urma căruia li s-a arătat participanţilor o serie de cuvinte din diferite categorii, cu scopul de a vedea la final câte îşi puteau aminti. Un alt test, numit testul Number Span, a avut ca scop identificarea numărului de cifre memorate.

Alte efecte secundare au inclus viteza de procesare (timpul necesar pentru a îndeplini o sarcină mentală), funcţia executivă (asociată cu stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor) şi fluenţa fonemică şi a categoriei (abilitatea de a găsi cuvinte pe baza anumitor criterii).

Un exemplu de fluenţă fonetică a fost când li s-a solicitat participanţilor să emită cât mai multe cuvinte care încep cu litera „C‟, iar fluenţa categoriei a constat în solicitarea unor cuvinte legate de o categorie, cum ar fi cea a animalelor, se arată în Arhivele de Neuropsihologie Clinică de la Oxford.

Pacienţii trecuţi prin boală au fost cu mult mai probabil să se lupte cu capcitatea de atenţi, să aibă probleme legate de funcţia executivă, de fluenţa categoriei, codificarea memoriei şi capacitatea de memorare.

Un alt studiu, care a documentat efectul advers numit „ceaţa creierului”, a fost publicat la începutul lunii octombrie. Simptomele cognitive au fost observate la aproximativ 8% din pacienţi şi au fost mai frecvente la vârstnici.

Studiul a mai găsit simptome comune persistente, cum ar fi dificultăţi de respiraţie, afecţiuni abdominale, oboseală, durere, anxietate şi depresie.

@shutterstock

Mai multe