Toate nurcile americane din Danemarca vor fi ucise. Motivul este surprinzător

4 noiembrie 2020   Dragoste și sex

Nurcile americane de pe teritoriul Danemarcei vor fi ucise dintr-un motiv care ar legătură cu infecţia cu noul coronavirus, au anunţat autorităţile din această ţară.

În jur de 15 milioane de nurci (sau vizoni) americane din Danemarca vor fi ucise din cauza unei mutaţii a COVID-19 transmisă deja la 12 persoane, aspect care va ameninţa eficienţa unui viitor vaccin pentru oameni, a anunţat premierul Mette Frederiksen.

„Virusul care suferă mutaţii prin intermediul vizonilor poate crea riscul ca viitorul vaccin să nu funcţioneze cum trebuie (...) Este necesară uciderea tuturor vizonilor", respectiv între 15 şi 17 milioane de animale, a spus aceasta, într-o conferinţă de presă, citat de hotnews.ro.

Autorităţile daneze au explicat că această mutaţie nu înseamnă efecte mai grave la om, ci presupune o eficienţă mai redusă a anticorpilor umani, ceea ce ameninţă crearea unui vaccin împotriva infecţiei cu noul coronavirus.

Virusul mutant detectat la vizoni „nu reacţionează la fel de mult la anticorpi ca virusul normal. Anticorpii au în continuare efect, dar nu la fel de eficient. Continuarea creşterii vizonilor ar implica un risc mult prea ridicat pentru sănătatea publică, atât în Danemarca cât şi în străinătate, a explicat Kåre Mølbak, de la Autoritatea daneză pentru controlul bolilor infecţioase (SSI), informează hotnews.ro.

Cele 12 cazuri de mutaţii au fost semnalate la nord de Jutland, unde se află majoritatea crescătoriilor de vizoni.

Originare din America de Nord, nurcile americane au fost introduse în Europa, Asia şi Siberia. Ca urmare a evadărilor din crescătorii, vizonii s-au extins în ţări precum Anglia, Norvegia, Finlanda şi Suedia.

Mai multe