Vaccinul de la Pfizer: cât de mult protejează faţă de varianta indiană a noului coronavirus

7 iunie 2021   Dragoste și sex

Nivelul anticorpilor capabili să neutralizeze variantă indiană a coronavirusului la persoanele vaccinate cu Pfizer este mai mic, comparativ cu anticorpii generaţi împotriva altor variante, este concluzia unui studiu recent.

Cercetarea efectuată de specialiştii de la Institutul Francis Crick şi de la National Institute for Health Research (NIHR) arată că, odată cu vârsta şi cu trecerea timpului, cantitatea acestor anticorpi scade.

Nivelul anticorpilor capabili să neutralizeze varianta indiană B.1.617.2 (Delta) la cei care au completat schema cu Pfizer este de cinci ori mai mic faţă de varianta originală a coronavirusului, pe baza căreia sunt dezvoltate actualele vaccinuri, informează Agerpres.

Oamenii de ştiinţă spun că o singură doză de Pfizer este „mai puţin probabil” să se dezvolte o cantitate la fel de mare de anticorpi împotriva variantei Delta (indiană) ca în cazul variantei Alpha (britanică), care predomină în Anglia. Acesta este şi motivul pentru care s-a suţinut necesitatea reducerii termenului de administrare între cele două doze de ser de la Pfizer.

Specialiştii au analizat 250 de probe de sânge provenite de la persoane sănătoase şi au analizat capacitatea anticorpilor de a neutraliza diferite variante.

S-a observat că nivelurile de anticorpi eficienţi împotriva versiunii Delta a coronavirusului scad după ambele doze ale vaccinului, mai ales după o singură doză.

După prima doză, 79% dintre cei care au primit vaccinul au niveluri de anticorpi semnificative care să neutralizeze noul coronavirus. Procentul se reduce cu 50% în cazul variantei britanice, la 32% faţă de cea indiană şi la 25% pentru cea sud-africană.

Mai multe