Violenţa domestică a crescut în pandemie. Câte ordine de protecţie au fost emise în primele 10 luni ale acestui an

14 decembrie 2020   Dragoste și sex

Pandemia a avut un impact negativ şi asupra cazurilor de violenţă domestică. Astfel, au fost emise mai multe ordine de protecţie în 2020 faţă de anul trecut, după cum arată datele Poliţiei Române.

Oamenii legii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel naţional, au fost emise 7.112 ordine de protecţie provizorii, cu 8,2%  mai multe faţă de primele 10 luni ale anului trecut, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor şi 31 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.

De asemenea, au fost sesizate 402 infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu, în scădere cu 18,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, în primele 10 luni ale acestui an, au fost emise, de instanţele judecătoreşti, 6.957 de ordine de protecţie, cu 5,5% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.312 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti.

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor de violenţă în familie, în primele 10 luni ale anului, o au cele de „lovirea sau alte violenţe” – 61,6% , urmate de „abandonul de familie” – 13,8% şi „ameninţarea” – 9,2%.

Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracţiuni de violenţă în familie (aproximativ 80% din total) au fost comise la domiciliul subiecţilor.

În această perioadă, se constată o reducere a implicării minorilor în fapte de violenţă domestică, atât în calitate de victime (-18%), dar mai ales în calitate de autori (-30%).

La nivel naţional, numărul faptelor penale de violenţă domestică sesizate în primele 10 luni ale acestui an se menţine aproximativ la acelaşi nivel cu numărul infracţiunilor sesizate în perioada ianuarie – octombrie 2019.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia.  

Mai multe