Află ce-ţi rezervă astrele între 15-21 februarie!

18 februarie 2013   Ghid de viață

Descoperă ce-ţi rezervă astrele în perioada 15-21 februarie!

BERBEC

Nici relaţia de cuplu,nici situaţia financiară nu se îmbunătăţesc,dar majoritatea nativelor care au posibilitatea să lucreze cu străinii ori li se oferă şanse să plece peste hotare,cunosc în acest interval o relansare profesională incontestabilă. Cele mai mari şanse le au studentele şi actriţele!

TAUR

Munciţi mai mult acasă decât la serviciu şi vă decideţi brusc să nu vă mai petreceţi timpul liber în niciun caz în localitatea în care locuiţi. Faceţi multe excese,dar aveţi grijă să respectaţi anumite limite,pentru a nu vă pune în pericol starea de sănătate tocmai acum. Iubirea este cam „călduţă”!

GEMENI

Viaţa sentimentală a acestor native poate deveni de-a dreptul tumultoasă. Atât rudele,cât şi prietenii,le presează să renunţe la o parte din activităţile profesionale şi să se mai relaxeze şi ele,eventual împreună cu noul partener de cuplu. În replică,cele mai multe vor semna alte noi contracte!                                                     

RAC

În acest interval,relaţiile sentimentale efectiv înfloresc. Chiar şi cele care nu credeau că se vor mai îndrăgosti vreodată,acum fac o pasiune „la minut”. Relaţiile colegiale sunt însă din ce în ce mai stresante şi nu este exclus să doriţi să renunţaţi la actualul serviciu şi din această cauză.

LEU

Dacă de relaţiile cu partenerul de cuplu nu vă mai puteţi plânge,cele de colaborare ori cele cu prietenii şi rudele încă vă stresează şi vă încarcă de tensiuni cam periculoase. Întreg intervalul,sunteţi foarte creative,intuitive şi lipsite de complexe care v-ar putea stăvili elanurile creatoare.

FECIOARĂ

Sunt ferite de problemele financiare doar acele native care au consilieri cu experienţă,lucrează cu publicul ori se căsătoresc în această perioadă. Casa vă este plină de musafiri sau faceţi o renovare din temelii a acesteia tocmai acum. Starea de sănătate va fi bună,dacă nu faceţi eforturi mari.

BALANŢĂ

Vă găsiţi timp printre picături să vă pregătiţi pentru vizitele anunţate,cu toate că sunteţi forţate efectiv să faceţi numeroase drumuri pentru aprovizionare şi să pierdeţi timpul în discuţii interminabile cu rudele. Pesimismul dv. este evident,deşi la mijlocul intervalului reechilibraţi bugetul.

SCORPION

Succesele financiare vă creează aproape o stare viscerală de teamă. Vi se pare că este prea frumos să fie adevărat,dar în realitate nu mai aveţi timp decât pentru întâlniri scurte cu partenerul de cuplu şi sunteţi nevoite să limitaţi ori chiar să renunţaţi la călătoriile dorite. Miercuri,musafiri.

SĂGETĂTOR

Exuberanţa şi optimismul dv. îi influenţează atât de mult pe cei din anturaj,încât deveniţi un fel de confidentă a tuturor. Aflaţi lucruri care vă stresează,însă doar pentru scurt timp. Situaţia financiară devine şi mai înfloritoare ori primiţi promisiuni care vă fac fericite. Joi,multe cadouri.

ZODIA NOROCOASĂ-CAPRICORN

Aceste native vor intra într-o perioadă în care starea de sănătate devine din ce în ce mai bună,iar ele se vor evidenţia printr-o energie şi tenacitate ieşite din comun. Se vor afirma pe toate planurile,iar din punct de vedere profesional vor fi tentate să alcătuiască vaste planuri de perspectivă. Momentele erotice vor ţine mai mult de aventură,fiind convinse că acestea le „fură” din timpul necesar afirmării. Au realizări foarte bune şi în plan financiar,însă îşi cheltuiesc fondurile aiurea,fără să aibă cea mai vagă idee ce le va aduce ziua de mâine. Unele chiar renunţă la bunuri notariale,fiind convinse că norocul lor va veni din altă parte.

VĂRSĂTOR

Evenimentele se succed cu rapiditate şi nu reuşiţi să înţelegeţi cum toate planurile vă sunt date peste cap. Prietenii nu vă mai acordă creditul financiar dorit,rudele parcă au dispărut,iar călătoriile sunt din nou amânate. Toată lumea vă spune că trebuie să faceţi economii! Marţi,vizite nocturne.

PEŞTI

Porniţi de luni o campanie de reorganizare a activităţilor profesionale,în care îi implicaţi şi pe colegii dv. Nimeni nu consideră momentul potrivit şi se întorc toţi împotriva dv. când nici nu vă aşteptaţi. Nici şefii nu vă sprijină,iar dv. simţiţi că nu puteţi trăi fără a munci. Acasă,„şantier”.

ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ

„Aş dori,vă rog frumos,o astrogramă completă. Mă interesează în mod special evenimentele din domeniile profesional şi sentimental. Vă mulţumesc!”

Maris Laura,născută pe data de 14 septembrie 1987,la ora 12:15 AM,în Arad.Soare în Fecioară cu Ascendent în Rac. Cu patru planete în semne de foc şi alte patru în semne de pământ,este foarte clar că nu aveţi o fire sentimentală şi că doriţi din toată inima să vă afirmaţi în toate domeniile. Pentru a vă menţine cât de cât standardul de trai,va fi necesar să lucraţi toată viaţa. În astrogramă,nu apare decât o relaţie „matrimonială” şi cel mult trei copii. În perioada actuală,munciţi foarte mult şi doriţi să vă schimbaţi jobul (ceea ce este contraindicat,dacă ora de naştere este corectă).

Mai multe