Anne Frank şi tulburătorul său jurnal în care a descris ororile Holocaustului

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Anne Frank, o adolescentă cu origini evreieşi, a fost nevoită să se ascundă, pentru a scăpa de nazişti. Ea a fost însă găsită şi dusă în lagărele de concentrare. Anne a devenit celebră datorită jurnalului său în care a descris ororile Holocaustului.

Anne Frank, pe numele real Annelies Marie Frank, s-a născut pe 12 iunie 1929 în oraşul german Frankfurt pe Main. După ce naziştii au venit la putere în Germania, Otto Frank, tatăl său, s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, „Opekta”, la Amsterdam, Olanda. În mai 1940 Olanda a fost ocupată de nazişti. La 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roşii, cu cheie. În el, făcea confidenţe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme diverse. Tatăl ei a amenajat o ascunzătoare în locuinţa din Prinsengracht 263, a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Pe 4 august 1944, naziştii au venit la locuinţa din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. La 2 septembrie 1944, familia Frank a fost anunţată că va fi trimisă la Auschwitz. Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz, plin cu peste 1.000 de evrei.  

 Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toţi cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimişi direct în camerele de gazare.

Anne a fost trimisă la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde a stat până pe 28 octombrie 1944, când a fost transferată la lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945 a izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care a omorât mii de prizonieri.  

Ce a scris în celebrul său jurnal

Pentru Anne, jurnalul a devenit cel mai bun prieten. Iată câteva fragmente din jurnalul său!  

„Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem să ieşim niciodată şi mi-e foarte teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută“. (28 septembrie 1942).

„Ascunzătoarea noastră a devenit abia acum o ascunzătoare în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Kugler a considerat că-i mai bine să punem în faţa uşii de la intrare o bibliotecă (fiindcă se fac multe perchiziţii pentru descoperirea bicicletelor ascunse), bineînţeles o bibliotecă turnantă, care se deschide ca o uşă“ (21 august 1942).    

„Hrana noastră este mizerabilă“  

„Astăzi n-am decât veşti sumbre şi deprimante. Numeroşii noştri cunoscuţi evrei sunt arestaţi în grupuri. Gestapoul nu se poartă câtuşi de puţin blând cu aceşti oameni. Sunt transportaţi în vagoane de vite la Westerbork, marele lagăr pentru evrei din Drenthe“ (9 octombrie 1942).   

„Hrana noastră este mizerabilă. Mic dejun cu pâine uscată şi surogat de cafea. Masa de seară, de paisprezece zile: spanac cu salată. Cartofi de douăzeci de centimetri lungime, cu gust dulceag şi putred. Cine vrea să slăbească să vină să stea în Anexă! Cei de sus se văicăresc de mama focului, noi n-o luăm aşa în tragic“ (27 aprilie 1943).  

 „În fiecare zi iau pastile cu valeriană împotriva fricii şi a depresiei, dar asta nu mă fereşte de o dispoziţie şi mai jalnică ziua următoare. Un hohot de râs pe cinste ar ajuta mai mult decât zece pastile cu valeriană, dar noi aproape că am uitat să râdem. Uneori mi-e teamă să nu-mi înţepenească faţa şi să-mi apară cute în jurul gurii de-atâta seriozitate. Nici pentru ceilalţi lucrurile nu stau mai bine; toţi au presimţiri negre, temându-se de marea teroare care se cheamă iarnă“ (16 septembrie 1943).  

 „Crede-mă, când stai închis un an şi jumătate, se poate întâmpla ca în anumite zile să-ţi fie de ajuns. Şi asta dincolo de orice îndreptăţire sau recunoştinţă; sentimentele nu pot fi alungate. Să merg cu bicicleta, să dansez, să fluier, să văd lumea, să mă simt tânără, să ştiu că sunt liberă – iată de ce mi-e dor. Şi totuşi nu trebuie s-o arăt, căci, închipuie-ţi, dacă toţi opt am începe să ne plângem sau să afişăm nişte feţe nemulţumite, unde ar duce asta?“ (24 decembrie 1943).  

„Mi-e teamă că toţi cei care mă cunosc aşa cum sunt vor descoperi mereu că am o altă latură, mai frumoasă şi mai bună. Mi-e teamă că vor râde de mine, crezându-mă ridiculă, sentimentală, şi nu mă vor lua în serios“. (1 august 1944).