Au toţi bărbaţii la picioarele lor. Cele mai seducătoare femei ale zodiacului

7 iunie 2019   Ghid de viață

Se ştie că fiecare femeie are farmecul ei, dar astrele ne dezvăluie că unele reprezentante ale sexului frumos au o armă secretă puternică.

Unele femei din zodiac au toate şansele să ajungă la inima oricărui bărbat şi cărora nu le poate rezista nici un bărbat, indiferent de starea lui civilă. Eşti una dintre femeile fatale ale zodiacului?

Acestea sunt cele mai atrăgătoare femei din zodiac:

Femeia BERBEC:

Femeile născute în această zodie îşi trăiesc viaţa la maximum şi le place pasiunea, iar starea civilă a unui bărbat nu este un impediment pentru ele, ba chiar le incită mai tare să ajungă la inima lui.

Trăiesc momentul şi nu se gândesc niciodată la viaţa dublă pe care acesta o trăieşte. Nativele acestei zodii nu acceptă să fie pe locul doi în viaţa nimănui şi de aceea dau tot ce pot pentru a-l cuceri pe bărbatul de lângă ele şi dacă reuşesc se vor simţi împlinite şi o vor adăuga la lista de reuşite personale în ceea ce priveşte cuceririle.

Chiar dacă vor avea acel bărbat doar pentru ele ,asta nu înseamnă că vor rămâne cu el tot restul vieţii pentru că se plictisesc destul de repede.

Citeşte si: Care este floarea zodiei tale?

Femeia SCORPION:

Nativele acestei zodii sunt extrem de geloase şi nu se dau bătute până cânt nu îl prind pe bărbatul pe care au pus ochii în mrejele lor. Se folosesc de toate atuurile şi de farmecele pe care le au.

Dacă bărbatul este deja într-o relaţie, asta nu le împiedică pe nativele acestei zodii să se oprească. Iubesc cu pasiune şi foarte profund, de aceea nu vor lăsa bărbatul de lângă ele prea uşor.

Nu le place să fie roata de rezervă a nimănui, de aceea bărbatul trebuie să aleagă şi se întâmplă să nu piardă prea des lupte de acest gen.

Femeia RAC:

Femeia rac este o familistă convinsă, însă acest lucru nu înseamnă că nu pot să despartă familii, în loc să o construiască pe a lor. Ba din contră, sunt atrase de bărbaţii însuraţi pentru că sunt familişti şi sentimentali ca şi ele.

Atunci când sunt îndrăgostite şi rănite, nativele acestei zodii suferă profund şi ce bărbat nu lasă garda jos când vede o femeie plângând?

Femeia rac îl apelează la toate armele pentru cuceri un bărbat: îl va înconjura cu iubire, îi va oferi toată atenţia de care are nevoie şi îi va face toate poftele, asta nu înainte de a-i afla slăbiciunile.

Citeşte şi:  Zilele norocoase ale fiecărei zodii. Ziua de luni aduce fericire şi belşug Racilor

Femeia SĂGETĂTOR:

Nativele acestei zodii sunt femei senzuale şi pun mare preţ pe relaţiile intime. Nu dă doi bani pe statutul amoros al bărbatului pe care vrea să-l cucerească, iar dacă este însurat şi are copii, pentru ea este o provocare şi vrea să-şi demonstreze că poate să-l cucerească şi mai apoi să îl fure de tot.

Femeia săgetător este foarte competitivă şi foarte hotărâtă când îşi doreşte ceva. Dacă o femeie născută în acest semn zodiacal este rivala ta, înseamnă că nu ai nici o şansă pentru că nici cel mai fidel bărbat nu-i poate rezista.

Femeia CAPRICORN:

Nativele acestei zodii sunt extrem de calculate în acţiuni şi planul lor de seducţie este bine pus la punct încă de la început. Femeile capricorn destul de serioase când vine vorba de relaţii şi de aceea vor să seducă cât mai mulţi bărbaţi pentru a vedea care este alesul.

Se folosesc de limbajul corului pentru a seduce un bărbat şi sunt intuitive. Le trebuie doar câteva minute pentru a-şi da seama de adevăratele intenţii ale bărbaţilor.

Mai multe