Care sunt principiile credinţei mormonilor. Adepţii nu fumează şi nu consumă alcool sau cafea

15 aprilie 2021   Ghid de viață

Biserica lui Iisus Hrisos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în care cred mormonii a fost fondată la 6 aprilie 1830, în vestul statului american New York, de Joseph Smith (1805-1844). Unul dintre aspectele pentru care mormonii au stârnit controverse este poligamia.

Adevăratul profet al lui Dumnezeu este considerat de către mormoni Joseph Smith. Acesta a susţinut că Dumnezeu şi Isus Hristos au venit la el în 1820 şi că i-au poruncit să nu adere la nicio biserică, întrucât toate sunt imperfecte şi incomplete, promiţându-i că, într-o zi, va fi reintrodusă, prin el, biserica adevărată.

Lucrarea de căpătâi a acestei credinţe este Cartea Mormonilor, parte a scripturii Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, ale cărei evenimente coincid temporal cu cele din Biblia iudeo-creştină, dar se petrec pe tărâmul american. Cartea Mormonilor urmăreşte povestea a două triburi care au descins din familia lui Levi. Din porunca lui Dumnezeu, Levi a condus un grup mic de oameni către continentul american, unde au devenit un popor mare, cu profeţi. Cartea este numită după Mormon, unul dintre ultimii dintre aceşti profeţi străvechi. Mesajul central al Cărţii lui Mormon se referă la misiunea lui Iisus Hristos şi la prezenţa Lui pentru o perioadă printre oamenii din SUA după învierea Sa.

Se întâlnesc în temple

Mormonii se adună în temple, iar unul dintre momentele principale ale acestor întruniri este împărtăşania cu apă şi pâine, care, pentru ei, sunt sângele şi carnea lui Dumnezeu. Tot în aceste temple se oficiază şi căsătoriile. Se poate asista la slujbele normale ale mormonilor, dar numai mormonii credincioşi pot să intre într-un templu.

Mormonii nu bat clopote, nu îngenunchează şi nu au haine religioase.

Faptele bune sunt unul dintre elementele centrale ale credinţei mormonilor, aceşti adepţi implicându-se în acţiuni de caritate.

Ucenicia este obligatorie la bărbaţii mormoni şi durează doi ani.

Principii de viaţă. Au susţinut poligamia

Învăţăturile mormonilor interzic consumul de cafea, alcool, ţigări şi droguri. În anul 1833, Dumnezeu i-ar fi revelat lui Joseph Smith un fel de lege a sănătăţii, prin care adepţii acestei mişcări sunt îndemnaţi să ducă o viaţă echlibrată, activă.

Potrivit Bisericii lui Iisus Hrisos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, căsătoria şi viaţa de familie sunt elemente importante ale existenţei.

Mormonii cred în natura sfântă a instituţiei căsătoriei şi a familiei şi cred că aceste instituţii pot continua în eternitate. Membrii credincioşi se căsătoresc, nu doar pentru viaţă, ci pentru „timp şi întreaga eternitate”.

Adepţii acestei credinţe resping avorturile şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Mormonii au provăduit poligamia, la care au renunţat însă. Poligamia a fost practicată oficial în rândul mormonilor până în 1890, când Congresul Statelor Unite s-a opus acestei practici şi a interzis-o prin lege.

Mai multe