Ce meserie nu ţi se potriveşte deloc în funcţie de zodie

19 iulie 2017   Ghid de viață

Se întâmplă ca încă din copilărie să îţi doreşti pe viitor să lucrezi într-un anumit domeniu pe care îl admiri sau îl consideri potrivit cu înclinaţiile tale. Ajungi, mai apoi, să îţi dai seama că nu întotdeauna meseria pe care ai ales-o ţi se potriveşte mănuşă, motiv pentru care eşti nevoită să renunţi. Află ce înclinaţii ai cu adevărat, în funcţie de zodia sub semnul căreia te-ai născut.

Berbec

Firea ta impulsivă te îndeamnă să iei cele mai neinspirate alegeri, mai ales atunci când vine vorba de locul de muncă. Ţie nu ţi se potrivesc meseriile de profesor, bibliotecar sau judecător, căci nu ai răbdarea necesară să îi asculţi pe cei din jurul tău şi preferi să acţionezi după propriile principii.

Taur

Eşti o persoană muncitoare, însă ai tendinţa să te dai prea uşor bătută atunci când apar noi provocări profesionale. Concurenţa este cea care te dezarmează, motiv pentru care nu ţi se potrivesc meseriile ce necesită un spirit combativ precum cea de avocat, procuror sau inspector.

Gemeni

Cu cât ai un salariu mai mare, cu atât îţi place să munceşti mai mult. Dar nu orice tip de meserie te prinde. Eşti o persoană extrem de energică aşa că meseriile statice precum cea de croitor, cizmar sau notar nu te avantajează.

Rac

Eşti o persoană sensibilă, care empatizează cu cei din jur şi devine foarte uşor afectată de problemele celorlalţi. Din această cauză, profesia de medic nu ţi se potriveşte, oricât de mult ţi-ar plăcea. Eşti mult prea fragilă pentru problemele vieţii.

Leu

Ţie îţi place să conduci şi să fii în centrul atenţiei, aşa că nici ţie nu ţi se potrivesc meseriile statice. Vrei să ai parte de aventură şi experienţe noi, aşa că profesii precum contabil, inginer IT sau funcţionar al băncii nu au fost făcute pentru tine.

Fecioară

Eşti o persoană înzestrată cu o mulţime de calităţi şi ai înclinaţii artistice, motiv pentru care nu trebuie să urmezi o profesie care nu implică deloc creativitatea. Evită meserii precum recepţioner, vânzător sau poliţist, căci nu îţi vor aduce succesul dorit.

Balanţă

Firea ta echilibrată nu s-ar potrivi cu meserii dure, în care trebuie să ieşi învingătoare, orice ar fi. Din nefericire, nu ai fost făcută pentru afaceri şi nici pentru meseria de broker de asigurări, aşa că poţi să te concentrezi liniştită pe ceea ce îţi place cu adevărat.

Scorpion

Îţi place să ai mereu ultimul cuvânt de spus şi eşti o persoană autodidactă, motiv pentru care nu ţi se potriveşte deloc munca în echipă, în care opinia fiecăruia să conteze. Fereşte-te de meserii precum reporter de televiziune, constructor sau pompier, căci nu vei putea socializa prea mult.

Săgetător

Eşti o persoană misterioasă şi, uneori, preferi să îţi păstrezi anonimatul aşa că meseriile care îţi dezvăluie total caracterul şi personalitatea nu sunt pentru tine. Evită, pe cât posibil, meseria de ghid turistic, care te va expune mai mult decât te aştepţi.

Capricorn

Ai o personalitate puternică şi calculată, însă încăpăţânarea ta atinge cote uriaşe. Atunci când îţi alegi o meserie, gândeşte-te şi la defectele pe care le ai, nu doar la calităţi şi fii sinceră, în primul rând, cu tine. Renunţă la meseria de director, eşti mult prea orgolioasă să fii un lider de succes.

Vărsător

Trăieşti într-o lume pe care ţi-ai construit-o după propriile idei inovatoare şi întotdeauna ai o viziune diferită despre viaţă. Eşti o gânditoare înnăscută, motiv pentru care meseriile rudimentare nu sunt de rangul tău. Fereşte-te de activitatea de chelner, căci nu se potriveşte cu personalitatea ta.

Peşti

Starea ta continuă de visare te ajută să suporţi mai uşor realitate. Din punct de vedere profesional, tu ai înclinaţii artistice, spre muzică, dans, teatru şi arhitectură, aşa că evită meseriile care nu îţi pun în valoare talentul, precum cea de administrator sau şofer.

Sursă foto: www.thelaidetector.com

Mai multe