Ce-ţi prezic astrele în perioada 1-7 martie
Descoperă la început de primăvară ce-ţi prezic astrele începând de azi până joia viitoare!
BERBEC
Lăsaţi să treacă multe ocazii favorabile marţi. Miercuri şi joi,sunteţi indiferentă nu numai la aspectele sentimentale,ci chiar şi la veştile pe care vi le dă un foarte bun prieten. Aveţi grijă să terminaţi intervalul cu un bilanţ financiar care să vă ferească de eventuale greşeli de investiţie!
TAUR
Veţi reuşi să strângeţi toţi banii de care aveţi nevoie în timp util. Nimeni nu vă recunoaşte miercuri meritele de bună organizatoare,pentru că nimeni nu ştie că nu faceţi nimic ce nu a fost bine şi minuţios planificat dinainte. La mijlocul intervalului,decideţi o schimbare radicală şi în casă.
GEMENI
Cu toate că nu vă înţelegeţi deloc bine cu rudele prin alianţă,vă hotărâţi să nu luaţi în seamă acest aspect şi să vă comportaţi ca şi până acum (vă ascundeţi cu mare grijă adevăratele sentimente). Faceţi multe drumuri întregul interval cu scopul de a schimba câte ceva din greşelile celor dragi.
RAC
Întreg intervalul,atmosfera familială e din ce în ce mai armonioasă,dar nu sunteţi mulţumită,deoarece lipseşte una dintre persoanele cele mai îndrăgite. Chiar dacă nu reuşiţi să vă simţiţi bine,veţi avea totuşi conştiinţa împăcată. De vineri,vor apărea multe ocazii de relaxare pentru week-end.
LEU
După o perioadă în care aţi fost foarte stresată de atitudinea unei cunoştinţe mai tinere,vă relaxaţi şi vă recuperaţi buna dispoziţie. Sunteţi şi dv. uimită de câtă răbdare aveţi cu cei care fac tot intervalul greşeli după greşeli. Miercuri şi vineri,vă vizitează numeroşi musafiri foarte dragi.
ZODIA NOROCOASĂ-FECIOARĂ
Sunteţi pe neaşteptate admirată,adulată şi lăudată de familie (adică vi se răsplătesc în sfârşit toate eforturile). Doriţi să participaţi miercuri la o excursie obositoare şi faceţi numeroase treburi casnice în avans,chiar dacă nimeni nu vă cere nimic. Ceea ce doriţi să înfăptuiţi la mijlocul intervalului nu se realizează fără depăşirea unor obstacole majore. Ca de obicei în ultima perioadă,aveţi succes deplin în sfera financiară,nu atât prin multitudinea câştigurilor,cât prin meticulozitatea cu care le planificaţi. Foarte senzuală şi comunicativă,aveţi o grămadă de noi prieteni şi nu vă mai impresionează absenţa partenerului de cuplu.
BALANŢĂ
Se pare că lipsa banilor e unul din motivele claustrării dv. din acest interval. Surplusul de energie pe care îl aveţi se manifestă în continuare prin stare de nervozitate sau (în cazurile persoanelor mai tinere) printr-o nerăbdare contra productivă. Sunt posibile mici accidente casnice în week-end.
SCORPION
Stabiliţi noi relaţii financiare,din dorinţa de a ajuta un amic să-şi revină,mai ales din punct de vedere profesional. Din păcate,ca de obicei de altfel,eforturile dv. nu sunt apreciate de toată familia. Miercuri,o activitate deosebit de plăcută şi de relaxantă vă remontează. Week-end în familie!
SĂGETĂTOR
Aveţi încredere numai în rudele dv. apropiate,dar descoperiţi că nu vă mai răspund nici la telefon. Consideraţi că au interese ascunse,iar comportamentul dv. devine brusc prea melancolic. Pentru a putea avea linişte în casă,faceţi nişte concesii destul de importante,care însă vă irită continuu.
CAPRICORN
O vizită vă pune miercuri pe jar inima şi este posibil să luaţi o decizie forţată de împrejurări. Nu vreţi să renunţaţi la nimic din ceea ce v-aţi propus pentru acest interval. De miercuri,aveţi bani suficienţi,dar munciţi în continuare foarte mult şi îi „forţaţi” şi pe cei apropiaţi să facă la fel.
VĂRSĂTOR
Vă decideţi,marţi sau miercuri,să puneţi la încercare loialitatea persoanei iubite,ca şi când nu v-ar fi dat suficiente dovezi că nu vă înşală. Întreg intervalul,aveţi gânduri cam pesimiste,alternativ cu un optimism prea exagerat. Daţi în zadar telefoane ca să le cereţi iar sfaturi celor dragi.
PEŞTI
Foarte sensibilă,deveniţi şi mai melancolică miercuri,din pricina unor inadvertenţe în declaraţiile persoanei iubite. Refuzaţi cu mult tact o invitaţie care v-ar fi golit buzunarele definitiv. Împreună cu persoana iubită,visaţi doar la o scurtă excursie,care ar putea avea loc la sfârşitul lunii.
ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ
„Spuneţi-mi,vă rog,ce îmi rezervă viitorul în dragoste,serviciu şi bani. Am avut multe dezamăgiri în dragoste,am fost căsătorită,sunt divorţată,aş vrea să ştiu dacă mă voi mai căsători. Acuma am o relaţie,însă nu ştiu ce va fi. Legat de serviciu,se anunţă multe schimbări,aş vrea să ştiu dacă va fi bine. Şi legat de bani,nu e bine deloc. Vă mulţumesc mult!”
Maria Vaida,născută pe data de 8 iunie 1986,la ora 21:30,în Beiuş,judeţul Bihor Soare în Gemeni cu Ascendent în Săgetător. Cele cinci planete din semne de apă vă dăruiesc multă sensibilitate,sentimentalism şi altruism. Dispoziţia planetelor şi aspectele astrale „anunţă” multe reuşite (profesionale şi financiare îndeosebi). Este necesar să aveţi răbdare pentru că şansele vor tot apărea,iar dacă banii nu vor veni cu polonicul,vor apărea cu linguriţa constant. În astrogramă,apar ca posibile două căsnicii,trei copii şi un job promiţător (la care veţi purta uniformă). Începând cu luna iunie,se vor ivi şanse financiare de nerefuzat,chiar dacă profesional ascensiunea dv. va fi lentă în următorii doi ani.