Cele 5 recorduri mondiale pe care le deţine The Rock. Câte selfie-uri a reuşit să obţină în doar 3 minute
Dwayne Douglas Johnson, cunoscut ca “The Rock”, a jucat în filme celebre, iar înainte de asta a fost un luptător profesionist în ring. De-a lungul timpului, şi-a dorit să-şi testeze propriile limite, ajungând să apară de cinci ori în cartea Guiness World Records.
S-a născut la 2 mai 1972 în oraşul Hayward, California. Încă din copilărie, actorul a călătorit mult alături de părinţi şi l-a văzut, de multe ori, pe tatăl său jucând în ring. Nu doar tatăl său a ales să devină boxer, ci şi bunicul din partea mamei. În timpul liceului, acesta s-a remarcat ca un fotbalist foarte bun, apoi a făcut parte din echipa de fotbal a Universităţii din Miami, acolo unde a primit bursă. După ce a suferit o leziune la spate, vedeta şi-a pierdut locul în Liga Naţională de Fotbal American (NFL), dar a semnat un contract cu cei din Liga Canadiană de Fotbal, valabil trei ani. După numai un an, sportivul a renunţat la fotbal pentru a lupta în ringul de box.
The Rock, deşi nu a fost nici primul şi nici ultimul luptător profesionist care a fost curtat de producătorii de la Hollywood, el a avut norocul să ajungă unul dintre cei mai de succes şi mai iubiţi actori. Filmele în care a jucat au fost atât de acţiune sau thriller, cât şi de divertisment sau animaţie: “Mumia se întoarce” (2001), “Regele Scorpion” (2002), “Bun venit în junglă” (2003), “G.I. Joe: Represalii” (2013), “Trage tare şi te scoţi” (2013), patru apariţii în filmele din seria “Fast & Furious”, “Plan de joc” (2007), “Zâna măseluţă” (2010), “Călătoria 2: Insula misterioasă” (2012), “Hercules” (2014), “San Andreas” (2015), “Agenţi aproape secreţi” (2016). Tot în 2016, actorul a fost una dintre vocile care au apărut în filmul de animaţie, marca Disney, “Moana”. În anul 2017, vedeta a jucat în “Baywatch”, o comedie bazată pe serialul TV cu acelaşi nume, şi în cele două părţi ale filmului “Jumanji”. De-a lungul timpului, The Rock a primit şi câteva titluri din partea celor de la Guiness World Records.
Recordul pentru cele mai multe selfie-uri făcute în doar trei minute
Actorul, pe lângă faptul că este un profesionist în cariera sa, este şi o persoană fotogenică. Astfel, pentru a-şi promova mai mult unul dintre filmele de acţiune în care a jucat şi anume, “San Andreas” (2015), The Rock s-a gândit să bată un record mondial. La premiera filmului, în Londra, a făcut cele mai multe selfie-uri în doar trei minute. Cei de la Guiness World Records s-au asigurat că pozele au respectat anumite reguli, cum ar fi vizibilitatea feţelor. Mai multe fotografii au fost descalificate pentru că nu îndeplineau cerinţele juriului, dar chiar şi aşa, celebrul actor a bătut recordul celor mai multe selfie-uri făcute în câteva minute, mai exact a avut 105 poze. În 2018, titlul a fost câştigat de o altă celebritate.
Cel mai mare salariu pentru un actor debutant în rol principal
The Rock era cunoscut încă de pe vremea când făcea wrestling. Cu toate acestea, odată ce a ajuns la Hollywood, viaţa lui s-a schimbat complet. În anul 2001, îşi făcea prima apariţie în filmul “Mumia se întoarce” (2001), doborând recorduri datorită încasărilor de milioane de dolari. Prin urmare, salariul de debut i-a adus vedetei titlul de cel mai bine plătit actor în rol principal.
Record pentru cel mai bine plătit actor
După filmul cu întoarcerea mumiei, The Rock a jucat în cele mai importante filme de acţiune, ca de exemplu seria “Fast & Furious” sau “Jumanji”. Dwayne Johnson a apărut, din nou, în cartea recordurilor ca fiind cel mai bine plătit actor de la Hollywood (2015-2016). El a câştigat în acea perioadă aproape 64,5 milioane de dolari datorită filmelor “San Andreas” şi “Moana”. Recordul a fost bătut tot de el însuşi, când a câştigat 124 de milioane de dolari în perioada 2017-2018.
“Am un singur şef cu care am format o legătură - acela este publicul. Sunt acel om care a plecat cu doar 7 dolari câştigaţi pe săptămână. Sunt uimit şi recunoscător (124 de milioane de dolari)”, a scris vedeta pe contul său de Twitter, la acea vreme.
Recordul pentru cea mai mare cantitate de mâncare în straturi
Lăsând la o parte, cariera sa profesională, actorul a bătut recorduri în alte domenii. De exemplu, în 2017, a pregătit reţeta de “Layer Fiesta Dip”, un fel de mâncare cu mai multe straturi de ingrediente (fasole, smântână, brânză, sos guacamole, roşii, ceapă verde, măsline negre), ce a cântărit aproape 255 de kilograme (Foto 3 galerie). Totodată, a avut nevoie de un acvariu pentru a încăpea totul. Nu a pregătit singur preparatul, ci a mai avut alături alte trei persoane, iar în cinci ore, mâncarea a fost gata. Actorul a donat preparatul unei case pentru persoanele fără adăpost.
Cele mai multe cutii de cereale răsturnate într-un joc de domino
Tot în anul 2017, actorul alături de alţi apropiaţi a decis să stabilească un nou record. De data aceasta, au pus la cale 3006 cutii de cereale pentru a fi răsturnate ca piesele de domino. După ce recordul a fost câştigat, produsele le-au fost donate persoanelor nevoiaşe.