Cele mai norocoase zile din an – Cifra destinului, cea mai bună zi din lună, ziua ideală pentru căsătorie

29 ianuarie 2021   Ghid de viață

Numerologia poate prezice multe evenimente din viaţă, spun cei iniţiaţi în tainele numerelor. Asta înseamnă că numerologia ne poate spune când sunt zile nefaste, dar şi când sunt cele mai norocoase zile din an.

Similară cu astrologia prin faptul că încearcă să ofere previziuni despre evenimente şi despre date importante din viaţă, numerologia nu se raportează la semne zodiacale. Aşa cum sugerează numele, aceasta se bazează pe matematică. În numerologie, cifrele de la unu la nouă pot oferi informaţii despre personalitate, scop în viaţă etc. Adunând date şi cifre, de exemplu, cele din ziua de naştere sau din numele tău, poţi afla previziunile horoscopului tău numerologic. Adică poţi afla chestiuni interesante despre viitor, despre personalitate, despre zilele când ai cel mai mult noroc, dar şi despre zilele când se cere să ai mai multă precauţie în tot ceea ce faci.

Cum să-ţi calculezi cifra destinului

Există o mulţime de site-uri care te pot ajuta să calculezi numerele importante pentru tine, dar poţi învăţa şi tu principiul de bază al calculului. Practic, trebuie să reduci numerele. Pentru a obţine cifra aferentă zilei de naştere, de pildă, trebuie să aduni fiecare cifră care se regăseşte în data de naştere. Deci, dacă ziua ta de naştere este 1 septembrie 1993, trebuie să grupezi numerele astfel: 01-01-1993. Apoi, să le aduni pe toate, pe rând, aşa: 9 + 1 + 1 + 9 + 9 + 3. Însumate, fac 32. Însă numerologia se bazează pe cifre de la unu la nouă, aşa că numărul 32 trebuie redus la o singură cifră. Prin urmare, faci operaţia de adunare 3+2 şi obţii numărul 5. Acest număr este cifra destinului, care dezvăluie o mulţime de lucruri despre personalitatea ta şi evenimentele importante din viaţă.

Află care este ziua ta norocoasă din lună

La fel ca în astrologie, care lucrează cu semnele zodiacale, în numerologie, fiecare cifră este asociată cu diferite calităţi Dar cum suntem diferiţi şi avem cifre ale destinului diferite, zilele norocoase sunt diferite. Prin urmare, ziua norocoasă pentru cei care au cifra destinului 5 poate fi mai puţin favorabilă pentru cei care au cifra destinului 6. Data de naştere este crucială din punct de vedere numerologic. Pentru a identifica ziua din lună care îţi aduce noroc, adaugă la cifra obţinută în urma prelucrării datei de naştere luna anului din calendar şi, apoi, trebuie să reduci totul la o cifră. Aceea este ziua ta cea mai norocoasă din luna în care te afli.

Cea mai bună zi pentru cererea în căsătorie

Ziua ideală pentru cererile în căsătorie sunt la fel de importante ca data nunţii, aşa că este util să ştii când sunt cele mai potrivite zile pentru a pune sau a auzi marea întrebare. Astfel, conform numerologiei, în funcţie de cifra destinului, iată care sunt zilele ideale:

Cei cu cifrele între 1 şi 8 au noroc în zilele: 10, 19 şi 28;

Cei cu cifrele între 2 şi 7 au noroc în zilele: 7, 16 şi 25;

Cei cu cifrele între 3 şi 5 au noroc în zilele: 9, 18 şi 27;

Cei cu cifrele între 4 şi 6 au noroc în zilele: 6, 15 şi 24;

Cei cu cifra 9 au noroc în zilele: 5, 14 şi 23.

Data ideală pentru a te căsători

Să planifici ziua nunţii este o mare provocare, însă numerologia îţi poate reduce considerabil eforturile. Când vrei să găseşti data ideală de căsătorie, află cifra ta a destinului şi apoi calculeaz-o pe a partenerului. Le reduci apoi la una singură. Asta înseamnă că dacă tu ai 5 şi el are 6 va rezulta numărul 11, apoi 2, din adunarea 1+1. Deci cea mai potrivită zi în care să se căsătorească cei cu cifrele destinului 5 şi 6 este 2, adică oricare a doua zi din oricare lună a anului.

Mai multe