Chrissy Teigen i-a adus un tribut fiului ei nenăscut. Tatuajul pe care şi l-a făcut i-a emoţionat pe fani

2 noiembrie 2020   Ghid de viață

Fotomodelul Chrissy Teigen (34 de ani) le-a împărtăşit fanilor o poză cu noul ei tatuaj, realizat în memoria bebeluşului care nu a supravieţuit în timpul sarcinii.

Vedeta a postat o serie de fotografii pe reţelele de socializare în timpul unei întâlniri cu soţul ei, celebrul cântăreţ John Legend (41 de ani), scrie Harper's Bazaar.

Una dintre imagini îi înfăţişează pe cei doi care se ţin de mână. Astfel, se poate observa clar tatuajul frumoasei brunete pe încheietura mâinii drepte, mai exact numele Jack, aşa cum ar fi trebuit să-l cheme pe fiul lor. În josul încheieturii, sunt tatuate într-un şir lung numele soţului ei, dar şi cel al copiilor: John, Luna, Miles. 

Chrissy a rămas gravidă pentru a treia oară la începutul acestui an, dar a pierdut sarcina, explicând într-o declaraţie emoţionantă pe Instagram că a avut loc „cam la jumătatea perioadei de sarcină”. Mesajului i-a fost alăturat mai multe fotografii în care fotomodelul şi cântăreţul apar extrem de îndureraţi.

„Nu am stabilit niciodată numele copiilor noştri decât după ce s-au născut, chiar înainte de a părăsi spitalul. Jack va face parte din familia noastră pentru totdeauna…”, a scris modelul. 

Câteva săptămâni mai târziu, John Legend i-a dedicat melodia Never Break soţiei sale în timpul desfăşurării premiilor Billboard Music Awards.

Chrissy a decis şi să motiveze alegerea de a posta pe contul de Instagram poze din intimitatea ei, mai exact cele făcute de soţul şi mama sa în timp ce se aflau la spital, iar fotomodelul stătea în pat şi deplângea moartea fiului ei. 

„Nu pot să spun cât de puţin îmi pasă că nu-ţi plac fotografiile. Cât de puţin îmi pasă că este ceva ce nu ai fi făcut. Am trăit-o, am ales să o fac şi, mai mult decât orice, aceste fotografii nu sunt pentru nimeni în afară de oamenii care au trăit asta ori sunt suficient de curioşi să se întrebe cum ar fi fost. Aceste fotografii sunt doar pentru persoanele care au nevoie de ele. Gândurile altora nu contează pentru mine”, a scris vedeta în mesajul din social media.

Mai multe