Costin Mărculescu a murit. Actorul a fost găsit fără suflare în propria baie

10 iunie 2020   Ghid de viață

Actorul, care ar fi împlinit 51 de ani pe 29 iunie, a fost găsit într-o stare avansată de putrefacţie, în noaptea de miercuri spre joi. Echipajele au intervenit după ce prietenii au anunţat la 112 că nu l-au mai văzut de câteva zile.

Echipa de descarcerare a fost nevoită să spargă uşa pentru a intra în casa actorului. Cadavrul său a fost găsit în baie, în cadă; după primele ipoteze, cauza probabilă a decesului ar fi infarctul. Actorul nu mai fusese văzut de câteva zile, nu răspundea la telefon, iar câinele se auzea lătrând în locuinţă.

Costin Mărculescu locuia singur într-un bloc din sectorul 3 din Bucureşti. A fost văzut ultima dată sâmbătă, când a ieşit cu câinele la plimbare. Potrivit prietenilor, cauza sinuciderii ar fi exclusă, mai ales că actorul avea în plan să lanseze o carte la sfârşitul acestei luni, potrivit stirileprotv.ro.

Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârstă de 15 ani, în două piese TV “Misiune specială” şi “Ecaterina Teodoroiu”, iar în cinematografie, în 1985, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae, “Al patrulea gard lângă debarcader”, informează click.ro. În 1986 a avut şansa să fie distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie, în regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii”, alături de Ştefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruţ, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivaşcu etc.

A absolvit Academia Naţională de Teatru şi Film I.L. Caragiale promoţia 1989 – 1993. A fost invitat în sute şi sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune în calitate de actor sau cântăreţ. A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate. Dan Capatos a menţionat că numai în emisiunile lui a avut 120 de apariţii. Costin Mărculescu a colaborat cu mai multe eatre susţînând peste 2000 de spectacole în ţară şi în străinătate jucând împreună cu mai mulţi actori că Florin Piersic, Mişu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horaţiu Mălăele etc.

Foto: click.ro

Mai multe