Cum erau pedepsite vrăjitoarele în Evul Mediu. Ce instrumente de tortură se foloseau

20 aprilie 2021   Ghid de viață

Vânătoarea de vrăjitoare este unul dintre fenomenele răspândite în Evul Mediu. Multe femei considerate vinovate de practici vrăjitoreşti au îndurat chinuri groaznice. Pentru ca pedeapsa să fie şi mai grea, femeile erau chinuite cu instrumente de tortură inimaginabile.

În secolul al XV-lea, au luat amploare procesele vrăjitoarelor. Autorităţile seculare, iar alteori preoţii şi inchizitorii, erau cei care conduceau astfel de procese. Femeile bănuite de vrăjitorie erau torturate să îşi mărturisească faptele. Pentru a demonstra că nu sunt vinovate, ele erau puse să care un fier înroşit. Uneori, erau legate de mâini şi de picioare şi aruncate în apă. În cazul în care supravieţuiau, se spunea că puterile magice le-au ajutat.

Femeile acuzate de vrăjitorie erau adesea pedepsite şi cu decapitarea şi cu arderea pe rug.

Cum erau chinuite

Pentru ca suferinţa vrăjitoarelor să fie şi mai mare, ele erau chinuite şi cu diverse instrumente. Unul dintre acestea avea scopul de a le smulge sânii. Pieptul femeii era fixat între „ghearele” dispozitivului, care puteau fi încinse, iar când călăul o trăgea înspre el, victima era mutilată grav, sânii rămânându-i desprinşi de corp, în aceste „gheare”.

Un alt instrument de tortură a fost scaunul lui Iuda. Pe scaunul cu tăblia sub forma unei piamide, pe care victima era aşezată cu talia, femeile, dezbrăcate, erau torturate printr-o presiune puternică, ce determina întinderea organelor, până la cedarea acestora. Femeile îşi puteau găsi sfârşitul în urma tragerii în ţeapa improvizată sau ulterior, din pricina rănilor şi a infecţiilor care puteau să apară, mai ales că scaunul de tortură era rareori spălat. Un alt model al acestui scaun era cel care avea înfipte între 500 şi 1.500 de ţepi, pe care victima era obligată să se aşeze.  

Mai multe