Cum este cunoscută Jennifer Aniston în cercul de prieteni. Porecla îi reflectă în totalitate caracterul!

2 februarie 2022   Ghid de viață

Cu toţii am avut, de-a lungul vieţii, cel puţin o poreclă, inspirată de trăsăturile noastre fizice, de numele din buletin sau de acţiunile care ne definesc. Nici Jennifer Aniston nu a scăpat de „botez‟. Ea nu este cunoscută în cercul de prieteni ca „Jennifer‟, ci în alt mod simpatic.

Jennifer Aniston, în vârstă de 52 de ani, este cu siguranţă una dintre cele mai apreciate femei, atât din punct de vedere profesional, cât şi pe plan personal. Profesional, Jennifer a fost premiată de multe ori pentru proiectele în care a fost implicată, iar personal ea este mereu lăudată de prieteni. Unul dintre prietenii ei, de suflet, este Angela Levin, care îi este şi make-up artist. Angela are o relaţie specială cu Jennifer şi nu ezită să vorbească despre prietenia lor.

Angela a spus totul despre prietenia ei cu actriţa, într-un interviu pentru „HELLO!‟! Starul din „Friends‟ a fost lăudată de către make-up artist, pentru că este iubitoare şi amabilă cu cei din jurul ei. „Când mă gândesc la Jen, mă gândesc la bunătate, la generozitate, la dragoste şi la familie. Are un mod de a-i face pe cei din jurul ei să experimenteze toate acele emoţii pozitive, în acelaşi timp‟, şi-a început Angela discursul.

Jennifer Aniston are o poreclă simpatică 

De asemenea, în interviul acordat, Angela a dezvăluit care este porecla pe care atât ea, cât şi prietenii ei o folosesc atunci când se referă la Jennifer. „Ne spunem reciproc Mamma. Nu doar noi două, ci toate femeile uimitoare din jurul ei. Ea face parte din inimile noastre. Este cu adevărat unică‟, au fost cuvintele frumoase pe care Angela le-a spus despre Jennifer Aniston.

Citeşte şi: Jennifer Aniston, despre acuzaţia că a ales cariera în detrimentul maternităţii: „Lumea nu ştie de problemele mele” 

Citeşte şi: Dietele fulger ale artiştilor. Ce mănâncă atunci când vor să slăbească rapid? 

Angela Levin este unul dintre cei mai importanţi make-up artişti de la Hollywood. Ea este cunoscută drept „Superstarul frumuseţii‟. Printre vedetele pe care le-a machiat se numără: Michelle Williams, Marion Cotillard, Margot Robbie, Reese Witherspoon şi Nicole Kidman.

Sursă foto: Instagram, Shutterstock 

Mai multe