10 superstiţii de Anul Nou de care trebuie să ţii cont!

29 decembrie 2017   Curiozități

Cum era aia? „Cele bune să se-adune, cele rele să se spele?“ Păi, bineînţeles! Se termină un an? Lasă, că vine altul. Sau, ca să parafrazez un personaj din Caragiale, „tânără eşti, frumoasă eşti, de nime’ nu depanzi“.  Şi ca să-ţi meargă mult mai bine, iată sunt cele mai tari superstiţii pentru ca vechiul an să se ducă şi ca noul an să vină cu mult noroc.

Lenjerie roşie sau galbenă pentru un an mai bun

Ne pare rău, dar trebuie s-o afirmăm: viitorul, dar ce zicem noi viitorul, fericirea ulterioară a vieţii tale stă într-o pereche de chiloţi. Adică, mai exact, în culoarea lor. Dacă vrei să ai un an sălbatic şi pasional, vechile intelectuale ale trecutului te sfătuiesc să porţi chiloţi roşii. Dar dacă, dimpotrivă, eşti axată pe bani sau vrei să-ţi găseşti un job mai bun, trebuie să porţi galben. Dar mai bine porţi unii care să conţină şi roşu, şi galben! Sau, dacă ai doar roşu şi doar galben, pune-i şi tu unii peste alţii. Nimeni n-o să ştie!

Fă-ţi curat în casă pentru un start curat

Vrei să ai o casă curată tot anul? Fă-ţi curat în casă. Şterge, aeriseşte, spală, calcă, toată catastrofa! Pe urmă, stai şi holbează-te la casa ta curată, aşteptând ca noul an să vină. Şi-o să vină, n-ai tu grijă!

Fă-ţi o listă de dorinţe pentru anul viitor

Nu ştim dacă la tine funcţionează treaba asta cu rezoluţiile, dar, în fine, fă-ţi o listă cu ce vrei să faci şi dă-i bătaie! Vrei pace pe planetă? Scrie acolo „vreau pace pe planetă“ (în mod clar nord-coreenii n-or să mai ameninţe SUA cu războiul nuclear!). Vrei, poate, să-ţi găseşti marea iubire cu „mî“ mare şi „i“ mare. Scrie acolo „vreau să-mi găsesc marea iubire“ şi, bam, să vezi cum ţi-l găseşti! Pe bune, nu glumim! E doar o chestiune de setare. Dacă te setezi din cap să vă găsiţi, Universul o să facă în aşa fel încât să vă vedeţi.

12 luni, 12 dorinţe, 12 boabe de struguri

De cum bate miezul nopţii, mănâncă 12 boabe struguri, câte una pentru fiecare lună a anului, în timp ce-ţi pui o dorinţă. Dacă nimereşti o boabă acră se cheamă c-ai pus-o. O să te aştepte o lună plină de necazuri.

Aleargă în jurul blocului cu bagaj

 Îţi faci un bagaj cu ce fel de haine cere vacanţa pe care o vrei tu. (Dacă vrei să te duci la plajă, îţi pui acolo un costum de baie, soluţii de protecţie împotriva razelor ultraviolete, un prosop, d-astea, dacă vrei la schi, îţi pui şi tu costumul de schi, nişte apreschiuri, d-astea...) şi pe urmă, cu valiza făcută, alergi în jurul blocului. Sau în jurul casei, depinde unde stai. Sau te dai pe scări în sus şi-n jos! Nu ştim dac-o să pleci pe undeva, dar în mod cert dai jos nişte kile!

Vezi să ai bani în mână când bate de miezul nopţii!

Dacă ţii bani în mână când se schimbă anul, o să ai parte de bani tot anul! În fond, dacă-ţi arde de călătorii, trebuie s-o faci şi p-asta! Având în vedere că vrei în călătorii şi trebuie să alergi în jurul blocului cu valiza, vezi să ai şi nişte bani în mână! Şi nu uita de lenjeria roşie şi galbenă!

Mătură toată energia negativă

Dacă ai avut un an extrem de prost, mătură! Ia o mătură şi mătură toată mizeria înspre stradă. Astfel, arunci toată negativitatea afară din casă! 

Arde răul!

Scrie tot ce nu ţi-a plăcut la anul care tocmai se termină şi arde foaia! În felul ăsta, arzi şi răul!

Bea-ţi abundenţa!

Deci ce vrem să spunem. Se ia un bănuţ galben (simbolizează aurul) sau orice altceva din aur (o verighetă, un inel, un lănţişor), se pune într-un pahar cu apă şi se bea apa. Ar trebui ca asta să-ţi aducă o gârlă de bani!

Mănâncă linte!

Ţine minte! Mănâncă linte! Se crede că dacă mănânci linte pe tot parcursul ultimei zile din an sau dacă iei o lingură sănătoasă de linte fix după miezul nopţii o să ai parte de bogăţii cu nemiluita. (Deci, dacă ieşi s-alergi în jurul blocului, cu schiurile după tine, cu chiloţioi roşii şi cu ăia galbeni, după ce ai măturat răul şi ţi-ai băut apa avuţiei, cu o mână îţi ţii banii şi cu cealaltă lingura de linte! Să nu uiţi!)

Ia în considerare sfaturile astea ăentru un an minunat!

Mai multe