Afirmaţia incredibilă făcută de Papa Francisc despre mâncare şi sex: „Sunt plăceri divine“
Papa Francisc, critic al bigotismului care a făcut uneori legea în cadrul Bisericii Catolice, consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală "sunt pur şi simplu de natură divină", într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia.
"Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală", a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, un scriitor şi expert italian în gastronomie, , informează AFP, citat de Agerpres.
"Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creştină, sau altceva, este pur şi simplu divină", a subliniat papa Francisc. "Plăcerea de a mânca ne foloseşte pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă şi pentru a garanta perpetuarea speciei", a precizat Suveranul Pontif.
Papa se opune categoric "unei moralităţi bigote" ce refuză noţiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice şi care constituie "o interpretare greşită a mesajului creştin". Acea viziune "a făcut uriaşe pagube, care se resimt puternic încă şi în ziua de azi în anumite cazuri", a deplâns papa.
"Din contră, plăcerea de a mânca, la fel ca plăcerea sexuală, vin de la Dumnezeu", a insistat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă.
În noua carte, papa Francisc aminteşte în trecere admiraţia lui necondiţionată pentru filmul "Festinul Babettei", a cărui acţiune se desfăşoară într-o comunitate protestantă daneză ultra-puritană din secolul al XIX-lea, invitată să participe la un somptuos banchet pregătit de o bucătăreasă franceză care a câştigat la loterie. "Pentru mine, este un imn adus milostivirii creştine şi iubirii", a mărturisit Suveranul Pontif.
Noul volum ce conţine trei interviuri, se intitulează "Terra Futura, Conversaţii cu papa Francisc despre ecologia integrală" şi a fost redactat de fondatorul "slow food" - concept creat în anii 1980 pentru a se opune alimentaţiei de tip "fast food".
FOTO Shutterstock