Ce s-a întâmplat când un străin a intrat în dormitorul Reginei. Ce au vorbit timp de 10 minute?

30 august 2021   Curiozități

Pe 9 iulie 1982, pictorul şi decoratorul şomer de 31 de ani, Michael Fagan, a pătruns în Palatul Buckingham şi a ajuns în dormitorul Reginei Elisabeta a II-a. Întregul incident a fost catalogat ca cea mai mare breşă în securitatea regală din secolul al XX-lea. Charlotte Hodgman, editor la BBC History Revealed, ne explică ce s-a întâmplat atunci...

Cu o domnie întinsă pe 68 de ani, monarhul britanic le-a văzut pe toate, a trăit tot felul de experienţe – de la scandaluri în sânul familiei sale, la numeroase mandate ale prim-miniştrilor şi diverse crize naţionale sau internaţionale. Însă, în 1982, Regina Marii Britanii a fost implicată într-un incident fără precedent, care i-a pus în pericol statutul şi chiar viaţa.

Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce Elisabeta a II-a împlinise 56 de ani. La ora 6.45 dimineaţa, pe 9 iulie 1982, fostul pictor şi decorator Michael Fagan s-a căţărat pe peretele Palatului Buckingham, evitând cu grijă sârma ghimpată, şi a intrat pe o fereastră deschisă, aterizând în incinta domiciliului uneia dintre cele mai cunoscute şi mai bine păzite persoane din lume.

Odată ajuns înăuntru, Michael s-a plimbat pe holurile palatului şi a intrat într-o încăpere care nu i se părea ca fiind a Reginei, pentru că nu avea deloc o intrare impresionantă. „N-are un pat imens. Şi nici un loc de băut ceaiul şi cafeaua prea mare...”, a dezvăluit intrusul într-un interviu.

Se pare că Fagan a reuşit să petreacă cu Regina 10 minute, timp în care nu s-au întâmplat prea multe lucruri, din cauza ineditului situaţiei. „Am tras perdeaua şi ea m-a întrebat ce caut acolo”, a dezvăluit domnul Fagan pentru The Telegraph, adăugând că vocea Reginei era „normală, ca a mea şi a voastră”.

Fagan a pretins că a intrat în palat de două ori şi că a doua oară a reuşit să petreacă 10 minute în compania Reginei. Conform celor publicate de The Times la acea vreme, Michael a intrat în dormitorul Majestăţii Sale la 7.15 dimineaţa şi a tras perdeaua. Se pare că monarhul britanic era deja treaz la acea oră şi că a dat peste el şi a reuşit să rostească o singură întrebare, după care a fugit după ajutor. Dialogul lor a fost extremd e sumar, având în vedere circumstanţele cu mare potenţial periculos. Intrusul a confirmat că a stat acolo câteva minute şi a aşteptat ca cineva să vină să-l ia.

Majestatea Sa a fugit din cameră şi a chemat ajutor, înainte ca poliţia să ajungă la faţa locului. „Servitorul ei mi-a turnat un whiskey dintr-o sticlă, cât timp am aşteptat. Apoi a ajuns poliţia, care a preluat imediat cazul. Nu mai arestaseră pe nimeni de câţiva ani buni, făceau doar de pază, dar nu se întâmpla niciodată nimic”, a declarat acesta pentru presa britanică. „Unul dintre ei îşi nota tot felul de lucruri într-un carneţel...”

Fagan a fost arestat pe loc, da nu a fost condamnat, pentru că intrarea pe proprietatea altcuiva nu era ilegală la acea vreme. Totuşi a fost închis, timp de trei luni, la spitalul psihiatric. Iar, în 2012, a mai făcut câteva declaraţii publice despre incidentul care l-a scos din anonimat: „Ea a fugit după ajutor şi-mi amintesc picioarele ei micuţe şi goale pe podea...”, a spus el celor de la Independent.

Intrusul a recunoscut că nu ştie nici în ziua de azi ce l-a apucat să comită asemenea infracţiune, dar el susţine că e posibil să fi fost împins de la spate de nişte ciuperci halucinogene pe care şi le pusese în supă cu cinci luni înainte.

Foto - Shutterstock

Mai multe