Cele mai bizare concursuri de frumuseţe din trecut. Cu raze X se examina structura spatelui

4 februarie 2022   Curiozități

Privite din exterior, concursurile de frumuseţe pot părea a fi destul de ciudate. Peste ani, acestea au devenit o parte a culturii moderne în multe părţi ale lumii.

Nu este nouă ideea ca femeile să fie judecate în primul rând pentru aspectul lor şi abia apoi apreciate pentru propriile talente. Dacă priveşti în trecut la concursurile de frumuseţe, vei vedea că acest lucru a fost uneori dus la extrem. În orice caz, concursurile de frumuseţe au devenit din ce în ce mai puţin ieşite din comun.

Miss postură perfectă

Între anii 1950-1960, chiropracticienii americani au organizat o serie de concursuri de frumuseţe în care concurentele erau judecate nu numai în funcţie de frumuseţea lor, ci şi de poziţia lor atunci când stăteau în picioare. Postura menţionată a fost verificată prin mai multe metode. Au fost folosite plumb pentru a verifica dacă au spatele drept, razele X pentru examinarea structurii lor spinale şi cântare pentru evaluarea distribuţiei greutăţii lor. S-a spus că o postură bună ar indica şi o sănătate bună, iar chiropracticienii au fost prezenţi pentru a atesta acest lucru. Acest gen de concursuri de frumuseţe nu au fost la fel de populare şi nu au durat mult. În plus, nu a fost uşor să fie găsită persoana care să aibă postura perfectă.

Miss ochi fermecători

Pe la 1930, acest concurs bizar a devenit popular în Statele Unite al Americii. În timpul acestor concursuri, toate trăsăturile concurentelor, cu excepţia ochilor, erau acoperite, uneori cu măşti incredibil de înfiorătoare. Se presupune că aceste măşti terifiante îi ajutau pe juraţi să decidă în mod obiectiv ai cui ochi sunt cei mai frumoşi, fără a fi distraşi de alte trăsături. Câteva decenii mai târziu, ciudatul concurs a făcut o scurtă revenire cu concursul "Beautiful Eyes" organizat într-o tabără de vacanţă britanică. Concurentele şi-au ascuns complet trupurile. Ele au avut, de asemenea, feţele acoperite cu o mască. Concursul a fost filmat, iar crainicul emoţionat chiar a susţinut că, dacă concursul s-ar prinde “am putea avea concursuri pentru urechi frumoase sau chiar nasuri!". Din fericire, predicţiile sale nu s-au adeverit.

Miss de la metrou

Din 1941 până în 1976, la metroul din New York a fost organizat concursul de frumuseţe cunoscut sub numele de "Miss Metrou". Pentru a se califica pentru concurs, candidatele trebuiau să locuiască în New York City şi să circule cu metroul. La început, câştigătoarele au fost încoronate şi fotografiate de o agenţie de modeling. Afişe cu fotografia câştigătorului, precum şi o scurtă biografie au fost apoi postate la metrou pentru ca toată lumea să le vadă. Ulterior, fotografiile concurentelor au fost afişate în metrou, iar navetiştii înşişi au putut vota câştigătoarea trimiţând o carte poştală cu numele favoritei lor şi ulterior prin telefon.

Mai multe