Cele mai puternice talismane. De la crucea egipteană la Pomul Vieţii
Purtate la mâini, sub formă de brăţări, sau la gât, ca pandantive, talismanele sunt considerate obiecte magice, care au puterea de a atrage energiile pozitive, ţinând în acelaşi timp la distanţă vibraţiile negative. Iată care sunt cele mai puternice talismane.
Pentru ca talismanul să funcţioneze, el nu trebuie purtat cu un alt obiect aducător de noroc, deoarece se anulează unul pe celălalt. De asemenea, talismanul nu este transmisibil, întrucât împrumută energiile persoanei care-l poartă pentru prima dată.
1. Cele mai puternice talismane - Crucea celtică, un simbol al echilibrului
Mai este denumită şi „Crucea lui Odin“, după un zeu păgân din Irlanda. Cele patru laturi ale crucii simbolizează punctele cardinale, în timp ce cercul din mijloc reprezintă pământul. Se spune că Sfântul Patrick, cel care a propovăduit religia creştină în Irlanda, s-a folosit de acest vechi simbol pentru răspândi cuvântul lui Iisus Hristos. Crucea are dublă semnificaţie. Fiind un semn creştin, ea protejează de farmece şi de blesteme, iar prin legătura sa cu pământul este asociată cu pacea şi echilibrul, aşadar aduce stabilitate în viaţa celui care o poartă.
2. Crucea egipteană atrage norocul
Ankh, aşa cum mai este cunoscută crucea egipteană cu mâner, este simbolul hieroglific al vieţii. Semnul a fost considerat cheia Nilului, apa fiind asociată cu renaşterea. Este unul dintre cele mai frecvente hieroglife, zeii fiind reprezentaţi ţinând în mâini crucea vieţii în timpul ceremoniilor de încoronare. Se spune că cel care poartă acest talisman se va bucura de protecţia zeilor egipteni, va avea noroc în viaţă şi va fi o persoană înzestrată cu cel de-al şaselea simţ.
3. Cele mai puternice talismane - Mâna Fatimei respinge deochiul
Dacă celelalte talismane pot fi purtate ca pandantive, Mâna Fatimei sau Hamsa atrage energiile pozitive mai ales dacă este purtată ca brăţară. Este un obiect sacru în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, ffolosit ca o protecţie împotriva deochiului. Amuleta conţine trei simboluri foarte puternice: mâna, ochiul şi cifra cinci. Mâna semnifică protecţia divină, ochiul are rolul de a respinge energiile negative, în timp ce cifra cinci are rolul de a echilibra energetic. Atunci când este împodobit cu o piatră roşie, talismanul atrage abundenţa şi norocul, roşul fiind culoarea puterii. Se spune că Mâna Fatimei are efect asupra celui care o poartă atunci când acesta îşi doreşte să-şi schimbe destinul sau când se află la o răscruce în viaţă.
Ştiai că...
... Fatima era una dintre fiicele profetului Mahomed? Se spune că, într-o zi, pe când gătea, şi-a văzut soţul venind acasă de mână cu o altă femeie. A fost atât de supărată, încât nu a observat că a început să amestece în mâncare direct cu mâna, şi nu cu lingura. Soţul ei a fost cel care a observat ce a făcut. Din acest motiv, talismanul care simbolizează mâna ei este asociat cu fidelitatea şi cu răbdarea.
4. Cele mai puternice talismane - Sigiliul lui Solomon, emblema înţelepciunii
A fost una dintre cele mai căutate relicve sfinte, deoarece se spune că regele Solomon l-ar fi primit din Ceruri. Nu se ştie cu exactitate cum arăta sigiliul, dar se crede că avea forma unui inel. Forma sa rotundă indica ordinea cosmică şi interacţiunea dintre elementele aerului şi cele ale focului. Regele Solomon era cunoscut ca unul dintre cei mai drepţi regi ai vremii, iar inelul său a devenit astfel un simbol al înţelepciunii. În unele versiuni, inelul era fabricat din fier, bătut în patru pietre preţioase, având numele lui Dumnezeu gravat pe el. În alte versiuni, pe inel se putea desluşi steaua lui David, tatăl regelui Solomon. Steaua în şase colţuri mai este cunoscută şi ca „scutul lui David“, un simbol al armoniei, fiecare colţ reprezentând cele şase atribute ale lui Dumnezeu: înţelepciune, nemărginire, suveranitate, sfinţenie, credinţă şi atotştiinţă. Talismanul are o mare încărcătură energetică, aduce o stare de bine şi-l ajută pe cel care-l poartă să ia deciziile potrivite.
5. Pomul vieţii inspiră curaj
Cei care doresc să-şi dezvolte intuiţia şi să capete mai multă încredere în ei înşişi ar trebui să poarte un talisman care înfăţişează Copacul Vieţii. El este simbolul vieţii, dar şi al renaşterii, deoarece cuprinde cele patru elemente ale naturii: focul, pământul, aerul şi apa. Focul este asociat cu puterea soarelui, o sursă de lumină. Din pământ şi apă copacul îţi ia substanţele care-l ajută să renască an de an, în timp ce prin aer comunică cu mediul. Talismanul ajută la găsirea puterii interioare, oferă stabilitate şi inspiră curaj celui care-l poartă.